Hangarul pentru elicopterul SMURD nu are… pistă de aterizare
Dimensiune font:
Una din cele mai importante investiţii de intervenţie rapidă efectuate de Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi în acest an este încă nefuncţională. Deşi s-a făcut inaugurarea cu câteva luni în urmă, hangarul SMURD, aparţinând Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, nu poate fi folosit. Conducerea CJ motivează că lipseşte platforma de aterizare a elicopterelor. „Acolo, terenul nu este al nostru. Noi am înţeles că sunt întârzieri de lucrări la platforma de aterizare pentru elicoptere. Asta depinde de Ministerul de Interne, ei se ocupă de această lucrare, pentru că investiţia a fost dată în folosinţă către ISU. Ne aşteptăm ca obiectivul să fie funcţional în primul trimestru al anului 2016”, a precizat Victorel Lupu, vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al CJ Iaşi. Hangarul SMURD, cu o suprafaţă de 682 mp, a fost construit în perimetrul Detaşamentului II al ISU Iaşi, iar beneficiar este ISU „Mihail Grigore Sturdza” Iaşi. Valoarea contractului de execuţie a fost de 1,2 milioane lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau