Hram plătit de sponsori
Dimensiune font:
Sărbătoarea ocrotitorilor Bacăului, Sfinţii Apostoli „Petru şi Pavel”, va fi marcată şi în acest an prin organizarea hramului oraşului * devenit o tradiţie, evenimentul se va derula cu sprijinul exclusiv al sponsorilor
Consiliul Local Bacău a aprobat în şedinţa extraordinară de ieri proiectul de hotărâre privind organizarea Festivalului „Hramul Bacăului” în perioada 26-29 iunie, cu susţinerea financiară a unor sponsori. Aleşii au fost de acord cu încheierea unui parteneriat, sponsorul principal urmând să asigure cheltuielile legate de artişti, cazare, transport, sonorizare. Primăria Bacău va amplasa scena pe care vor evolua artiştii, va asigura conexiunile la reţeaua de energie electrică, serviciile de salubritate, inclusiv toalete ecologice, dar şi ordinea şi liniştea publică.
Hram în centrul Bacăului
Dacă ediţiile precedente ale Hramului Bacăului au fost organizate lângă bazinul de înot şi Parcul Olimpic, în acest an festivalul se va desfăşura în centrul municipiului. Scena va fi amplasată în Parcul Trandafirilor, iar centrul Bacăului va fi astfel închis de la statuia lui Ştefan cel Mare până la Palatul Administrativ. Terasele şi jocurile vor fi amplasate în imediata apropiere. În ceea ce priveşte programul artistic, pe scenă vor evolua, printre mulţi alţii, Lidia Buble, Matilda Pascal Cojocăriţa, Angela Rusu, Ion Palade, Ansamblul Folcloric „Plaiuri Băcăuane”.
Citeşte şi: Capitala medicinei româneşti se mută la Moineşti
Sonia PAVELESCU
În paralel cu „Hramul Bacăului”, în Parcul Catedralei se va desfăşura tradiţionalul Târg de Sân´ Petru. La eveniment, organizat în colaborare cu Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, este aşteptată participarea a cel puţin 40 de meşteşugari din judeţ şi din ţară.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau