Hrebenciuc, urmărit penal pentru mărturie mincinoasă
Dimensiune font:
* băcăuanul Viorel Hrebenciuc s-a prezentat ieri la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 * el a fost anunţat că pe numele lui a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în formă continuată * acţiunea vine după ce omul de afaceri Ioan Niculae, aflat în Penitenciarul Găieşti, a depus o plângere împotriva sa în dosarul „Mită la PSD” , în care are de ispăşit doi ani şi şase luni de închisoare
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost ieri audiat. „Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Hrebenciuc Viorel pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată, acestuia fiindu-i aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale”, se spune în comunicatul emis de Parchet.
Cum a început povestea
Dosarul a fost deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în urma unei plângeri depuse de omul de afaceri Ioan Niculae. El l-a reclamat pe Hrebenciuc că ar fi făcut declaraţii false în dosarul „Mită la PSD” privind finanţarea campaniei electorale a candidatului PSD la alegerile prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană.
În martie 2015, Viorel Hrebenciuc declara la Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost audiat în calitate de martor în acest dosar, că de finanţarea campaniei electorale s-au ocupat Mircea Geoană şi apropiaţii acestuia, Ionuţ Costea şi Ion Bazac.
„În acest context, Geoană m-a trimis personal la Niculae pentru a-l ruga să contribuie la finanţarea campaniei. Nu a vrut să discute cu Costea. S-a întâlnit cu Niculae, l-a rugat în numele lui Geoană şi să plătească nişte sondaje la INSOMAR. Niculae a fost de acord. A discutat cu Teodorescu. Ulterior, am aflat că între Interagro şi INSOMAR s-a încheiat un contract privind situaţia construcţiilor în România. Plata s-a făcut pentru sondajele de opinie ale lui Geoană”, declara atunci Hrebenciuc.
Tot atunci, Hrebenciuc spunea că Mircea Geoană l-a trimis la Ioan Niculae pentru a discuta despre finanţarea campaniei electorale.
„Nu pot preciza dacă Geoană m-a trimis la Niculae pentru o finanţare legală sau nelegală. În principiu era legală. Niculae a vrut să facă plata prin bancă. Eu discutam cu alţi finanţatori doar când eram trimis”, a susţinut Viorel Hrebenciuc.
În dosarul „Mită la PSD”, Ioan Niculae a fost condamnat, în aprilie 2015, la 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare, iar fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a primit 3 ani închisoare cu executare.
Citeşte şi: Ioan Niculae l-a denunţat pe Hrebenciuc din închisoare
Teona SOARE
Viorel Hrebenciuc, fostul deputat PSD e vizat încă în două dosare – unul privind retrocedările ilegale de păduri, şi altul de instigare la folosirea de informaţii cu caracter secret.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau