I-au împuşcat în cap câinele şi i-au ameninţat ciobanii FOTO
Dimensiune font:
Unul dintre cei mai cunoscuţi fermieri din judeţul Botoşani, Ionică Nechifor, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine «Moldoovis», a protestat într-un mod inedit faţă de abuzurile vânătorilor, după ce ieri aceştia i-au împuşcat în cap un câine la fermă * el şi-a dus câinele la Prefectură
Nechifor şi-a luat câinele, care încă era în viaţă după împuşcătura în cap, şi l-a dus în faţa Instituţiei Prefectului, unde jandarmii au intervenit şi i-au cerut să ia animalul.
Cu puşca după câine
Ionică Nechifor spune că vânătorii au încercat să-l intimideze pentru că el a mobilizat fermierii să meargă la Bucureşti să protesteze faţă de noua lege a vânătorii, care le interzice fermierilor să aibă mai mult de doi-trei câini la turmele cu oi şi permite vânătorilor să împuşte orice câine şi să vâneze pe păşuni.
„În această dimineaţă am fost anunţat de către oamenii mei din fermă că un grup de vânători s-a apropiat foarte mult de ferma familiei. Vânătorii aveau un câine. Câinele meu a ieşit din fermă, iar vânătorii l-au împuşcat şi au vrut să plece. Când am ajuns acolo, vânătorii au îndreptat puşca împotriva noastră. Sunt şi filmări în acest sens. Efectiv am fost ameninţaţi cu puşca de către aceşti vânători”, ne-a spus Ionică Nechifor.
Citeşte şi Şefii din Primărie vor da declaraţii de integritate
După protestul inedit de la Prefectură, Nechifor a plecat la Direcţia Sanitar-Veterinară Botoşani pentru a duce câinele aflat în agonie. Nechifor va face plângeri la Poliţie şi Asociaţia Vânătorilor şi a spus că i-a filmat pe cei care au împuşcat câinele. „Avem filmările şi vom face plângere la Poliţie şi la Asociaţia Vânătorilor. Ei au intrat pe un teren pe care eu sunt proprietar. Eu am fost ameninţat pe proprietatea mea. Au vrut să atace un lider al oierilor în ideea de a ne cuminţi şi de a lăsa legea aşa cum este ea. Aceşti oameni nu se liniştesc şi au venit în forţă să ameninţe. Eu sunt de acord să împuşte câinii maidanezi dar nu este posibil să vină şi să-mi împuşte câinii de la fermă”, a completat Nechifor.
Câinele lui Ionică Nechifor a fost dus la o clinică veterinară unde s-a stabilit că patru alice i-au străpuns capul şi două i-au perforat plămânii, urmând să fie supus unei intervenţii chirurgicale. Cosmin Humelnicu, directorul Agenţiei Judeţe a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Botoşani, a declarat că ce s-a întâmplat lângă ferma familiei Nechifor este regretabil, dar că este o zonă a unui fond de vânătoare administrat de o asociaţie din Iaşi. „Nu este fondul nostru de vânătoare, este al unei asociaţii din Iaşi. E regretabil ce s-a produs”, a declarat Humelnicu.
Potrivit acestuia, AVPS Hunters Iaşi administrează fondul de vânătoare pe raza căruia s-a produs evenimentul de la ferma Nechifor. La numărul de telefon publicat pe contul de pe o reţea de socializare al AVPS Hunters nu a răspuns nimeni.
Alina CALINIUC
„Mi-au împuşcat în cap un căţel de pază la oi care nu are nicio legătură cu vânatul. Ei s-au apropiat la 10 - 15 de metri de fermă, ceea ce nu este permis” – Ionică Nechifor
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau