Iarna vine cu modernizări de drumuri
Dimensiune font:
Ultimele alocări financiare de la Guvern au făcut ca unele primării din judeţ să înceapă proiecte de reabilitare în pragul iernii. În această situaţie se află şi autorităţile locale din Erbiceni, care au accesat, în baza Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), prin subprogramul „Modernizarea Satului Românesc”, suma de 500.000 de lei pentru asfaltarea a 4,2 kilometri de drum. „Conform legii, trebuie să investim aceşti bani până la finalul anului. Nu vom avea dificultăţi, deoarece am inclus în finanţare şi costurile de proiectare, acestea ajungând la 150.000 de lei. Rămân astfel pentru contractarea lucrărilor 350.000 de lei, urmând ca achiziţia să se facă prin atribuire directă, pe bază de oferte, pentru că suma este mai mică de 400.000 de lei”, a declarat Ionel Lungu. În acest moment, autorităţile locale din Erbiceni lucrează la întocmirea documentaţiei, urmând ca în scurt timp aceasta să fie înaintată la Agenţia Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau