Iaşul devine capitala consumatorilor din România
Dimensiune font:
Primăria Municipiului Iaşi, în parteneriat cu Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor şi Intereselor Consumatorilor (AADIC) – APCONS Iaşi, organizează prima ediţie a Conferinţei Naţionale a Mişcării Consumatoriste din România. Evenimentul va avea loc vineri, 27 noiembrie 2015, începând cu ora 10.00, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iaşi. Potrivit organizatorilor, manifestarea reprezintă o încununare a parteneriatului încheiat între AADIC – APCONS Iaşi şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), parteneriat care are rolul de a transforma Iaşul în Capitala consumatorilor din România. Programul Conferinţei include o întâlnire de lucru a liderilor organizaţiilor participante, urmată de o dezbatere privind Mişcarea Consumatoristă din România, la care vor participa Mihai Chirica, primar interimar al municipiului Iaşi, Bogdan Pandelică, preşedinte ANPC, Marius Alexandru Dunca, fost preşedinte al ANPC, Sorin Iacoban, deputat, Vasile Cazan, preşedinte AADIC – APCONS şi liderii asociaţiilor invitate. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau