Iaşul, împânzit de zeci de cerşetori minori
Dimensiune font:
La începutul acestei săptămâni, Poliţia Locală Iaşi a înaintat o adresă către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu privire la faptul că în zona centrală a oraşului, doi adulţi cu domiciliul pe raza judeţului Neamţ, însoţiţi de doi minori de 4 ani, respectiv 7 ani, apelează în mod frecvent la mila trecătorilor. În baza aspectelor precizate, la data de 24 octombrie, poliţiştii locali împreună cu reprezentanţii DGASPC i-au condus pe cei doi adulţi- numita T. L. şi numitul L.M, de 22 ani, cu domiciliul în judeţul Neamţ, precum şi pe minori, la sediul DGASPC pentru continuarea verificărilor şi dispunerea măsurilor legale ce se impun în acest caz social. „Precizăm faptul că de la începutul anului 2016, 64 de persoane au fost sancţionate contravenţional cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 lei, conform Legii nr. 61/1991, pentru neluarea de către părinţi sau de către persoanele cărora li s-a incredinţat spre creştere şi educare un minor în vârstă de până la 16 ani, a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj sau cerşetorie”, a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau