Iaşul, ocolit din nou de Guvern la acordarea despăgubirilor
Dimensiune font:
Ieşenii care şi-au văzut casele, culturile şi grădinile distruse de grindina căzută în luna iunie mai au de aşteptat * autorităţile ieşene spun că au făcut toate demersurile la Guvern
Guvernul nu a introdus nici în şedinţa din această săptămână un proiect privind despăgubirile pentru ieşenii afectaţi de furia naturii. Reprezentanţii Prefecturii Iaşi spun că toate demersurile ce stau în atribuţiile lor au fost făcute, existând promisiuni de la Bucureşti că banii vor veni, dar nu se ştie când. Grindina care a căzut la mijlocul lunii iunie a afectat peste 500 de familii. „Noi am trimis la Guvern toată documentația necesară și ne așteptăm ca banii să vină după rectificarea bugetară de pe 10 august. A durat mai mult pentru că am dorit să nu primim banii în tranșe, ci toți odată”, a declarat prefectul județului, Marian Grigoraș. Potrivit autorităţilor locale, fenomenele meteorologice din perioada 24 mai-16 iunie au provocat pagube materiale în valoare de 5,8 milioane lei, fiind afectate comunele Brăeşti, Costeşti, Cozmeşti, Cucuteni, Cotnari, Drăguşeni, Grajduri, Hărmăneşti, Ipatele, Mironeasa, Moşna, Rediu, Şcheia, Stolniceni Prăjescu, Tătăruşi, Ţibana, Ţibăneşti, Todireşti şi Vânători. Au fost afectate 16 podeţe, 23,45 km de drum judeţean, 67,05 km de drum comunal şi sătesc, 901,54 de hectare de teren arabil şi 0,45 km de reţea de canalizare.
Pagube de 70 milioane în iunie
În perioada 18 iunie-19 iunie 2016, pe raza judeţului Iaşi au avut loc noi fenomene hidrometeorologice extreme. Precipitaţiile abundente, scurgerile de pe versanţi şi grindina au produs pagube pe raza oraşului Târgu Frumos şi pe raza comunelor Andrieşeni, Balş, Bălţaţi, Belceşti, Bivolari, Ciohorăni, Ciurea, Costeşti, Cucuteni, Deleni, Erbiceni, Fântânele, Heleşteni, Ion Neculce, Lespezi, Lungani, Movileni, Plugari, Popricani, Rediu, Româneşti, Roşcani, Ruginoasa, Schitu Duca, Scobinţi, Şipote, Strunga, Tansa, Tătăruşi, Tomeşti, Trifeşti, Victoria, Vânători şi Vlădeni. În urma verificărilor realizate la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale s-au estimat pagube totale de aproximativ 69,4 milioane lei pentru acea perioadă. Cele mai mari probleme au fost identificate de către specialiştii Direcţiei Agricole, la nivelul suprafeţelor de teren arabil. Astfel, în acea perioadă au fost afectate 16.347 hectare de teren arabil, în jur de 13.000 de hectare fiind compromise în proporţie de 70% - 100%. Pagubele în ceea ce priveşte terenurile agricole au fost estimate la peste 64,3 milioane de lei. Totodată, în perioada 18 iunie-19 iunie au fost afectate 445 de case, 262 de anexe gospodăreşti, peste 54 de kilometri de drum comunal şi sătesc, 1,85 kilometri de drum judeţean, două poduri, 5 podeţe şi 5 obiective socio-economice şi administrative, două şcoli, un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, un canton al Direcţiei Silvice Iaşi şi un spaţiu al unei societăţi comerciale.
Cauți un loc de muncă? Vezi aici anunțurile de angajare!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau