Iaşul, partener într-un program internaţional de promovare
Dimensiune font:
Judeţul Iaşi va fi, începând din 2017, partener în cadrul unui proiect demarat de municipalitatea Forli (Italia), ce are în vedere „îmbunătăţirea aplicaţiilor şi instrumentelor e-cultură în promovarea patrimoniului cultural al secolului XX”, propus spre finanţare prin programul Interreg Europe. În cadrul acestui proiect, contribuţia financiară suportată de Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi este de 19.837,50 euro, iar bugetul integral propus al proiectului este de 1.620.750 euro. Parteneri în cadrul proiectului sunt şi alte localităţi din Italia, Spania, Finlanda, Lituania, Grecia, Bulgaria şi Croaţia, Iaşul fiind singurul participant din România. „Colaborarea Consiliului Judeţean Iaşi cu municipalităţile membre fondatoare ale Asociaţiei Atrium este de importanţă strategică, având în vedere, în primul rând, noua perioadă de programare pentru atragerea de fonduri europene 2014-2020, cu accentul pus pe dezvoltarea urbană şi promovarea turistică, linii ce le vor fi atribuite cel puţin 5% din totalul fondurilor pentru această perioadă”, spun reprezentanţii CJ Iaşi. Printre obiectivele specifice ale proiectului e-culture se numără colectarea şi schimbul de bune practici privind instrumente, proiecte şi abordări de politici regionale pentru susţinerea şi crearea de noi instrumente pentru promovarea patrimoniului cultural, definirea soluţiilor TIC inovatoare, cum ar fi digitalizarea de conţinut cultural, aplicaţii noi referitoare la promovarea oraşelor, creşterea numărului de turişti cu o medie de 5% până în 2020 prin atragerea de membri noi în rute culturale transnaţionale şi creşterea dezvoltării regionale şi a locurilor de muncă bazate pe cultură şi patrimoniu, ca motor al dezvoltării teritoriale şi economice. Prima fază a proiectului se va derula între 1 martie 2017 – 28 februarie 2019, iar faza a doua între 1 martie 2019 – 28 februarie 2021.
Cauți un loc de muncă? Vezi aici anunțurile de angajare!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau