Ieşeanul care a ucis un atlet cu un pumn, trimis la puşcărie!
Dimensiune font:
Ieri, judecătorii Curţii de Apel Iaşi au dat un verdict bombă în cazul ucigaşului atletului Ştefan Pavel. Reamintim că, în noaptea de 21/22 septembrie 2013, sportivul s-a întâlnit cu amicul Vasilică Viorel Baciu în barul Artemis, iar la un moment dat cheful a degenerat. Pavel l-a scuipat pe Baciu, dar pe moment, agentul de pază din local a pus capăt conflictului. Sportivul a ieşit de bar. „Victima a fost urmată de inculpat care, din prag, l-a lovit cu piciorul peste picioare. Pavel l-a îmbrâncit, iar Baciu i-a aplicat o lovitură cu pumnul în faţă, care l-a proiectat cu capul de pavaj. La rândul său, inculpatul a ricoşat din propria lovitură, ajungând pe caldarâm”, au spus procurorii.
Atletul a suferit un grav traumatism cranio-cerebral. Baciu a încercat să-i acorde primul ajutor, iar nici măcar intervenţia medicilor de la Spitalul de Neurochirurgie nu a avut însă efectul scontat. După ce a fost declarată moartea cerebrală, la începutul lui octombrie 2013, părinţii atletului şi-au dat acordul pentru prelevarea de organe. Iniţial, magistraţii Tribunalului l-au condamnat pe Baciu la 4 ani de închisoare cu suspendare, pentru lovituri cauzatoare de moarte. Procurorii au atacat însă sentinţa, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel. Acum, magistraţii instanţei superioare au admis apelul procurorilor şi au anulat suspendarea pedepsei. În aceste condiţii, Baciu va merge la puşcărie pentru 4 ani. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau