Ieşenii nu au uitat să iubească

 Dacă străzile sunt loc de manifestări artistice, spaţiul virtual al Iaşului scoate la iveală poveşti surprinzătoare * nu doar iubirea pentru semeni e declarată public

 

Goana nebună a ultimilor ani după bani, putere şi faimă ne-a cam pus la colţ inima. Ceasurile alocate dragostei au devenit tot mai rare, şi însăşi definiţia sentimentului pare să ne scape, acoperită de răgetele leilor succesului. Este însă oare iubirea doar o fantomă a vremurilor apuse?
Spaţiul virtual, dar şi străzile Iaşului ne dovedesc că speranţa într-un glas mai puternic al lui Venus încă n-a murit. O primă întrebare, şi poate cea mai importantă, e cum ştii că iubeşti pe cineva cu adevărat. Răspunsul l-a găsit Colivia cu poveşti: „O simţi în buze, în genunchii care tremură de emoţii, în aerul care nu îţi mai umple suficient plămânii. O simţi în palmele lipsite de căldură şi pe genele-ţi umede. Dar cel mai tare o simţi în piept, pentru că te doare tot dorul acesta”.
Şi, tot în registrul poetic, cei mai curajoşi recunosc şi că dragoste are uneori drept preţ nedrept sângerarea sufletească. „Lacrima e un vis spulberat, prelins spre eternitate pe obraz. Lacrima e imaginea iubirii rătăcite între gândurile negre ale zilelor aparent albe. Lacrima e paşaportul ce însoţeşte omul la paşi, la plata vămilor trecerii dintr-o lume în alta. Lacrima nu mănâncă, nu face politică, nu cântă, nu spune nu, nu înjură, nu uită, nu râde, nu bea, nu fumează, dar reuşeşte să facă dragoste tot timpul cu obrazul pe care îşi aleargă ultimele clipe”, citim pe blogul Din dragoste pentru D. Şi cine o putea spune mai frumos?
Mai există minuni
Ba chiar, tot de la o ieşeancă, aflăm că dragostea sfidează distanţele în spaţiu! „Acum două luni eram liberă ca un fluturaş, nu aveam nicio obligaţie, dar uite că dragostea îşi face loc atunci când nici nu te aştepţi”, mărturiseşte o tânără care s-a îndrăgostit fulgerător de un constănţean, la mare. Întoarcerea acasă a dovedit că era mai mult decât o idilă de o vară: „Îi citeam blogul zilnic, ba chiar intram şi de 10-15 ori pe zi să văd dacă mai posta ceva nou. Seara vorbeam la telefon. Pe la jumătatea lui septembrie a dispărut. Nu am mai auzit nimic de la el. Pe blog nu mai posta nimic, iar seara nu îmi răspundea la telefon. Am intrat în panică. A doua zi primesc un SMS de la el, în care îmi zicea să cobor la scară. Ies şi când colo îl văd, cu un buchet mare de trandafiri! Mi-a zis că şi-a dat demisia şi că o să îşi caute ceva de muncă în Iaşi doar să fim împreună”, e povestea unei fete din clubul norocoaselor.
O imagine cât o mie de cuvinte
Pe străzile Iaşului, dragostea are multe chipuri. Uneori, iar forma unui trubadur ori doar unei lalele lăsate pe o bancă, de un roşu care îşi bucură sufletul. Alteori, cea mai sportiv-fantastic a unui careu de flori albe de câmp care anulează alura războinică a unei table de şah. Pentru şoferi, poate fi un număr inspirat din dragostea pentru natură, cum ar fi LUP, sau doar o plăcuţă ornament ce te identifică drept cabină de probă pentru femei, un suflet liber ori cineva tânăr şi neliniştit. În fine, pentru artişti cu penelul inspirat, dragostea poate fi exprimată printr-un desen pe perete, care să bucure ochii tuturor trecătorilor. Că doar creaţia e tot o formă de dragoste, fie ea o blondă nurlie, o mână albastră cu ochi, un zombie luptător care face Hollywood-ul de ruşine, o meditaţie filozofică asupra naturii adevărului sau însuşi Micky Mouse, regele Disney, care îţi arată degetul mijlociu! Iar din acest melanj de genuri nu putea lipsi nici Isus, a cărui inimă vede tot şi le aduce ieşenilor speranţa, credinţa şi dragostea. Ce mai rămâne de spus în faţa unei asemenea avalanşe de posibilităţi de exprimare a celui mai vechi sentiment din lume? Nu vă temeţi să iubiţi! Ştefana CZELLER
Din dragoste pentru... tocuri
Nu doar sufletul pereche stârneşte adevărate pasiuni, ci şi... pantofii. Nu de alta, spun reprezentantele sexului frumos, dar sunt indicatorii unui mod de viaţă. „Dragele mele prietene, aţi observat vreodată cum este privită, tratată o femeie pe tocuri în comparaţie cu una care nu e? Indiferent de frumuseţe şi vârstă. Eu da. Pe propria-mi piele. Când sunt pe tocuri mi se deschid uşi, mi se dă prioritate, toţi îmi zâmbesc privindu-mă în ochi. Pe cealaltă parte, opusul, evident. Tocurile nu fac femeia, dar o ridică la rang de zeiţă. Poate nu e drept şi poate-i superficial, dar eu nu mă plâng”, citim la Eu Merit.