Imigranţi găsiţi la Iaşi
Dimensiune font:
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Iaşi au desfăşurat, în perioada 24 – 31 martie, mai multe acţiuni, cu forţe proprii şi în cooperare cu cadre ale altor structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza municipului Iaşi. În cadrul activităţilor, au fost prinşi cu şedere ilegală patru cetăţeni străini, din Israel, Republica Moldova, Serbia şi Muntenegru. Aceştia au intrat legal în România, doi în baza unor vize emise pentru alte scopuri, unul în baza unor convenţii internaţionale şi unul în baza unui permis de şedere, dar, la expirarea dreptului de şedere, nu au părăsit teritoriul ţării noastre şi nici nu au întreprins demersuri pentru prelungirea acestuia. Urmare a celor constatate, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări Iaşi au eliberat, pentru trei dintre aceștia, decizii de returnare, prin care sunt obligați să părăsească ţara noastră în cel mult 15 zile. Al patrulea cetăţean străin, întrucât este membru de familie al unui cetăţean român, a fost îndrumat să depună documentaţia necesară la sediul serviciului, în vederea reglementării dreptului de şedere. Totodată, aceştia au fost sancţionaţi contravenţional, trei cu amendă, în valoare totală de 1.200 lei, şi unul cu avertisment, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau