Impossible! Onorariul lui James Arthur, ascuns de şefii Primăriei Iaşi
Dimensiune font:
Costurile legate de concertul lui James Arthur din Piaţa Palatului, din seara zilei de 1 decembrie, sunt ţinute la secret de şefii Primăriei * „Legea nu ne permite să facem publice aceste onorarii”, susţin responsabilii din Palatul Roznovanu * mai mult, artistul şi-a onorat promisiunile pe jumătate, în condiţiile în care a prestat pe scenă doar 25 de minute, din cele 45 pe care pentru care a fost plătit
Parafrazându-l pe Topârceanu, după atâta frig şi ceaţă, în sfârşit, debutantul artist, James Arthur, a fost adus la Iaşi sub titulatura de vedetă internaţională, pentru o prestaţie mult sub aşteptări şi sub timpul stabilit pentru spectacol. Astfel, în locul celor 45 de minute promise atât ieşenilor, cât şi în baza relaţiei contractuale cu autoritatea contractantă, artistul britanic a dat cu tifla celor pe care i-a lăsat „cu bis-ul în gură”, după 20 de minute de lălăială pe scena din Piaţa Palatului. Mai deranjant decât această cacealma este modul în care autorităţile publice care l-au contractat pe artist ascund onorariul cerut de acesta, chiar dacă, la nivel public, se vehiculează suma de 25.000 de euro. „Onorariile artiştilor sunt confidenţiale, prin contract. Acestea pot fi făcute publice doar de către managerii artiştilor sau firmele care îi manageriază”, a precizat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Potrivit acestuia, astfel de informaţii intră sub incidenţa Legii 544/2001, articolul 12, alin 1, în care se spune că „se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, următoarele informaţii: lit. c): informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale, potrivit legii”.
Citeste si Proteste, foame si tehnica militara invechita de Ziua Nationala
Interpretarea legii se face în funcţie de mandat
Mai mult, scena contractată de şefii Primăriei Iaşi pentru 15 octombrie, care „s-a reportat” pe 1 decembrie, despre care responsabilii din Primăria Iaşi s-a ferit al acel moment să facă precizări asupra costurilor şi firmei de unde va fi închiriată, a devenit în mod brusc… total gratuită. Alături de scena gratuită (!?), municipalitatea s-a mai bucurat, în cadrul aceluiaşi parteneriat, de beneficiile a două ecrane video cu dimensiuni de 4x3 metri, a unui ecran de fundal de 24 metri pătraţi şi a unui sistem audio care „a fost adaptat la cerinţele pe care le-a avut James Arthur, la nivel de waţi instalaţi şi jocuri de lumini”. „După cum s-a anunţat public, fondurile alocate pentru James Arthur şi necheltuite pentru concertul din 15 octombrie au fost folosite acum pentru concertul de 1 decembrie, exceptând scena, luminile şi sonorizarea, care au fost asigurate de firma parteneră, în regim gratuit. Bugetul total pentru concertul din ziua de 15 octombrie s-a ridicat la suma de 556.000 lei, care a fost cheltuit pe: scenă, lumini, sonorizare, prezentator, onorariile artiştilor şi accomodation, adică transport, cazare şi masă. Ce nu s-a cheltuit atunci pentru James Arthur, care nu a ajuns la Iaşi, s-a alocat pentru 1 decembrie”, a mai spus Sebastian Buraga. Cu toate acestea, legile invocate de noua conducere administrativă a Iaşului, care „funcţionează după principiul transparenţei totale”, existau şi pe vremea primarului arestat Gheorghe Nichita, în timpul mandatelor căruia astfel de informaţii nu erau clasificate, cu mici excepţii ce ţineau de toanele executivului sau de prestaţiile suplimentare ale artiştilor. Nelu PĂUNESCU
Spre deosebire de secretomania de la Iaşi, la un eveniment similar organizat anul trecut de Primăria Paşcani, şefii acestei instituţii au făcut publice onorariile artiştilor, fără a invoca articole de lege care să greveze publicarea cheltuirii banului public. Astfel, trupa Holograf a primit 60.000 de lei, iar Aurelian Temişan 21.000 de lei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau