În Botoșani se construiește mai mult în mediul rural
Dimensiune font:
Potrivit Direcției Județene de Statistică, în mediul rural s-au construit, anul trecut, 176 de locuințe, în timp ce în mediul urban 170
În primele nouă luni din 2014, în județul Botoșani au fost finalizate 343 de locuințe. În trimestrul trei din 2014 au fost terminate cu trei locuințe mai puține decât în aceeași perioadă a lui 2013. Și în 2013 s-au construit mai multe locuințe în mediul rural, față de cele din mediul urban, respectiv 452 față de 301.
De ce se construiește mai mult în mediul rural? Pentru că nu mai sunt locuri în cel urban și pentru că este trendul ca botoșănenii să se mute de la bloc la casă. Din municipiul Botoșani s-a plecat către Cătămărăști Deal, Răchiți, Curtești, Mănăstirea Doamnei și Baisa. Cartiere precum Cișmea, Lebăda sau Tulbureni au fost înțesate cu case până prin 2008-2009, iar acum cei mai mulți dintre cei care își construiesc o casă fac asta în satele din jurul municipiului reședință de județ. „În municipiu se construiește mai puțin pentru că nu mai sunt locuri libere să se construiască, dar în comunele limitrofe se construiește mult pentru că oamenii vor liniște, vor să locuiască la casă, chiar dacă locul de muncă e în oraș”, a declarat Marcela Florariu, directorul unei agenții imobiliare.
Bucecea va avea două parcuri industriale
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau