Începe distribuirea celor 25.000 de tichete de Paşte
Dimensiune font:
Începând de astăzi, 20 aprilie, Primăria Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC), dă startul acţiunii de distribuire de ajutoare sub formă de tichete sociale valorice, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, acelor pensionari cu venituri cuprinse între 1 şi 800 de lei şi persoanelor cu handicap grav şi accentuat, în conformitate cu prevederile HCL nr. 294/2012. Carnetul cu tichete sociale valorice va fi de 70 lei, respectiv de 7 tichete a 10 lei fiecare. Beneficiarii din acest an vor fi un număr de 17.810 pensionari cu pensii cumulate până la 800 lei inclusiv, pensionari de drept şi pensionari pe caz de boală, dar şi 6.988 persoane cu dizabilităţi, cu handicap grav şi accentuat. Beneficiarii vor trebui să prezinte o cerere de solicitare semnată, un cupon de pensie sau certificatul de încadrare în grad de handicap, acte de identitate (original şi copie) ale părinţilor, certificat naştere copii (original şi copie) şi să facă dovada faptului că au domiciliul sau reşedinţa pe raza Municipiul Iaşi. Distribuirea tichetelor se va face în perioada 20 aprilie-20 iulie, la Căminul de Pensionari „Sf. Cuv. Parascheva” cu sediul în str. Codrescu nr. 6, pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul Copou, la Cantina de Ajutor Social cu sediul în str. Sf. Andrei nr. 70 (pentru beneficiarii cu domiciliul în Centru), la sediul DAC din şos. Naţională nr. 43 (pentru beneficiarii cu domiciliul în zona Podu Roş), la Centrul de Zi „Prichindel” cu sediul în str. Plăieşilor nr. 9 (pentru beneficiarii cu domiciliul în zona Dacia) şi la cele 5 centre de cartier din Nicolina, Păcurari, Tătăraşi, Alexandru cel Bun şi Frumoasa. Programul de distribuire va fi cuprins între orele 08.30 – 15.30. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau