Începe modernizarea Insulei de Agrement
Dimensiune font:
Primăria a stabilit câştigătorul licitaţiei pentru modernizarea Insulei de Agrement * este vorba despre firma de construcţii Conbac care a venit cu oferta cea mai convenabilă din punct de vedere economic * transformarea Insulei de Agrement într-un „aqualand” este un proiect estimat de municipalitate la 40 milioane lei, având asigurată asistenţa financiară cu fonduri europene * banii europeni pot fi însă pierduţi dacă nu-s cheltuiţi până la sfârşitul anului în curs
Unul dintre cele mai mari proiecte de investiţii din Bacău este aproape de start. Este vorba despre modernizarea Insulei de Agrement, lucrare în cazul căreia a fost stabilit şi constructorul. Asocierea Conbac-SSAB, declarată câştigătoare de comisia de licitaţie, s-a impus în faţa unor competitori precum Conextrust-AMICI, Alexcor Trading-Eco Horticultura, respectiv Marziali General Constructor (Italia) – Ocide Construccion (Spania).
Proiect din 2008
La mijlocul lui februarie, administratorul public Leonard Pădureanu a anunţat că lucrările de reabilitare a Insulei de Agrement ar putea demara la începutul lui aprilie, municipalitatea fiind interesată să finalizeze cât mai repede acest contract. „Lucrările pot începe şi de la 1 aprilie dacă nu vor fi contestaţii. Acest proiect este finanţat în proporţie de 50% cu fonduri europene. Dacă avem contractul semnat, dar nu vom termina în acest an lucrările, vom continua pe bugetul local în 2016”, a spus Pădureanu.
Modernizarea Insulei de Agrement a fost vehiculată încă din 2008, iar proiectul a fost trecut prin CL în 2009 şi, ulterior, modificat pentru ca în 2012 să fie prins în bugetul de investiţii al Primăriei cu suma de 52 milioane lei. Proiect ambiţios al administraţiei locale, transformarea insulei în „aqualand”, a bătut pasul pe loc mai mulţi ani. Lucrările vizează construirea unui aqualand cu piscine, 4 tobogane mari, piscină cu valuri, Lazy river, dar şi amenajarea unei plaje. Vor fi construire alei pentru promenadă, un debarcader cu funcţii multiple, precum şi un culoar pe luciul de apă pentru sporturi nautice.
Investiţiile primăriilor din Moldova
Ionuţ ŞERBAN
Contractul de execuţie a lucrărilor va fi semnat, dacă nu vor exista contestaţii, la începutul săptămânii viitoare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau