Înghesuială pentru înscrierea la clasa pregătitoare
Dimensiune font:
După prima etapă de înscrieri la clasa pregătitoare, la Neamţ, au fost aprobate 4 noi clase acolo unde numărul de cereri a fost foarte mare faţă de cel estimat. Cea de-a doua etapă de înscriere a început pe 30 martie şi se va încheia mâine, părinţii putând depune cererile-tip de înscriere la secretariatele unităţilor de învăţământ care mai au locuri disponibile. Această etapă este dedicată copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio instituţie şcolară în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.
Citeşte şi Şeful Neamţului a câştigat procesul cu Agenţia de Integritate
„La sfârşitul primei etape au fost admişi 3.955 de elevi, iar 77 au fost respinşi. La nivelul judeţului Neamţ mai sunt disponibile 1.381 de locuri, lista exactă fiind afişată pe site-ul Inspectoratului şcolar. Acolo unde s-au solicitat suplimentări pe care le-am considerat justificate au fost acceptate. Pentru Piatra Neamţ s-a suplimentat cu o clasă la şcoala Nr. 2”, a spus Florin Dimon, inspector şcolar ISJ Neamţ
Conform calendarului, pe data de 15 aprilie vor fi afişate la fiecare şcoală listele finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare, iar între 19 şi 22 aprilie se vor face centralizarea şi soluţionarea de către Inspectoratul Şcolar a cererilor părinţilor copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ.
Pentru anul 2016-2017, la nivelul judeţului Neamţ, au fost aprobate 5.300 de locuri, din care 594 în regim simultan. Vor fi şi două clase în regim step by step, la Şcoala „Nicu Albu” şi Şcoala Gimnazială Nr. 5 Piatra Neamţ.
Alina FERENŢ
5.300 este numărul de locuri disponibil în viitorul an şcolar la clasa pregătitoare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau