Înjunghiaţi fiindcă au sărit în ajutorul unei femei speriate
Dimensiune font:
Un sătean din Fântânele a mers la discotecă, dar a sfârşit prin a înjunghia doi inşi săritori. În noaptea de 2/3 august, Adam Calniciuc (18 ani) s-a cinstit la localul din satul Sângeri, cu mai mulţi amici. Pe la ora două, el a plecat, împreună cu un alt membru al grupului, spre casa unui prieten. Numai că au intrat în curtea Tatianei C. care, trezită de strigătele tânărului, a ieşit din casă împreună cu fiicele ei de 13 şi 16 ani şi i-a cerut să plece. Cum scandalagiii nu se dădeau duşi, femeia şi una dintre fete i-au împins spre poartă. „Vocile femeii şi ale copiilor au fost auzite de un grup care se întorcea de la discotecă, între aceştia şi Apetroaei Dragoş şi Dolniceanu Constantin. Cei doi au intervenit verbal, împrejurare în care, ieşind din curte, inculpatul l-a lovit mai întâi pe Apetroaei cu un cuţit în zona toracelui, apoi pe Dolniceanu cu pumnul în spate şi cu cuţitul de 4 ori în abdomen”, au spus procurorii.
După scandal, Calniciuc a fugit, fiind prins de poliţişti la Bilbor (Harghita). Acum, el este acuzat de tentativă de omor. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau