Inspector general nou la ISJ Iași
Dimensiune font:
Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iași are, începând de ieri, o nouă conducere. Astfel, noul inspector școlar general al IȘJ Iași este prof. Luciana Antoci, care o va înlocui pe Genoveva Farcaş al cărei mandat a expirat. „Având în vedere că astăzi mi-a expirat mandatul, am decis să mă retrag la catedră. Pe de altă parte au fost multe reuşite în timpul mandatului meu și nu aş putea nominaliza doar una singură, doar o reușită. În schimb, au fost dezamăgiri, iar una dintre acestea este faptul că am crezut prea mult în unii oameni care m-au dezamăgit”, a declarat prof. dr. Genoveva Farcaş. „Schimbările în educație trebuie sa se regaseasca cu certitudine si la nivelul Inspectoratelor Școlare Județene. Personal consider că vor trebui replicate inițiativele de la nivelul centrelor regionale de politici publice la nivelul fiecărui județ, însemnând ca toată pregătirea profesorilor, de asemeni activitătile legate de subiectele pentru examenele naționale să fie regăsită în aceste centre de politici publice regionale sau locale”, a mai spus Genoveva Farcaș.
Luciana Antoci este profesor de limba si literatura română la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi, din anul 2003 şi a deţinut anterior funcţia de inspector general adjunct.
După numirea prof. Luciana Antoci în funcţia de inspector şcolar general, alte două persoane sunt în cărţi pentru a ocupa funcţiile de inspectori şcolari adjuncţi. Este vorba de prof. Traian Florentin Ciubotaru, inspector de specialitate şi consilier local PNL dar și Cristian Pravăț, inspector şcolar de matematică și fost director adjunct al Colegiului „Gheorghe Asachi” din Iași. Andrada ANTON, Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau