Inspectoratul pentru Situaţiile de Urgenţă cere parazăpezi
Dimensiune font:
Şeful instituţiei a solicitat şi curăţarea copacilor aflaţi pe marginea drumurilor
Citeşte şi Pe urmele monarhiei
Amintiri regale de pe meleagurile Neamţului
Generalul de brigadă Ion Burlui, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, avertizează primăriile şi structurile abilitate să definitiveze planul de acţiuni pentru sezonul rece. El face apel la autorităţile locale şi instituţiile responsabile să nu aştepte ca agricultorii să elibereze terenurile agricole şi să înceapă montarea parazăpezilor. „Aş vrea să reamintesc celor care au responsabilităţi pe linia montării parazăpezilor că ar trebui să nu aşteptăm până ce se ridică toate culturile de pe câmp şi să începem acţiunea, acolo unde terenul permite şi până nu este prea târziu”, a pus în vedere Burlui.
Şeful ISU a atras atenţia şi asupra asigurării siguranţei circulaţiei pe drumurile naţionale şi judeţene, subliniind că sunt importante toaletarea sau îndepărtarea arborilor cu probleme de pe marginea căilor de rulare, precum şi semnarea contractelor pentru deszăpezirii autovehiculelor abandonate. „În toamna aceasta, aproape că ne-a trecut glonţul pe la ureche, atunci când am avut acea cădere de precipitaţii, un fel de zăpadă şi lapoviţă, din zona Câmpulung Moldovenesc. Am fi putut avea ruperi de arbori la fel ca anul trecut, de aceea se impune să trecem la toaletarea lor. De asemenea, trebuie încheiate contractele de prestări servicii pentru ridicarea autoturismelor care pot să rămână, pe timpul iernii, blocate pe drumurile publice”, a declarat Ion Burlui.
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau