Inspectorii antifraudă din Suceava au suspendat activitatea a 34 de societăţi comerciale
Dimensiune font:
În perioada ianuarie-septembrie 2015, în vederea verificării modului în care sunt respectate prevederilor legislaţiei financiar-contabile, inspectorii Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Suceava au controlat 791 firme din judeţul Suceava. Alexandru Cristea, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală informează că, urmare a verificărilor efectuate, lucrătorii DRAF Suceava au stabilit un prejudiciu adus bugetului de stat în valoare de 69,2 milioane de lei. Pentru recuperarea acestuia, inspectorii specializaţi au transmis 24 acte de sesizare a organelor de urmărire penală şi au dispus instituirea a 32 măsuri asigurătorii, valoarea acestora de pe urmă însumând 46,57 milioane de lei. Pe lângă activitatea de investigare a fraudelor şi de destructurare a lanţurilor tranzacţionale constituite pentru prejudicierea bugetului statului, inspectorii antifraudă au constatat contravenţii pentru sancţionarea cărora au dispus aplicarea a 769 de amenzi, în sumă de 2,36 de milioane de lei. De asemenea s-a dispus confiscarea de bunuri şi sume în valoare totală de 10,72 de milioane de lei, precum şi suspendarea activităţii a 34 puncte de lucru. Operatorii economici verificaţi realizau activităţi economice în domenii cum ar fi cele de comercializare a produse alimentare sau nealimentare, alimentaţie publică, turism, servicii de înfrumuseţare, servicii medicale, morărit-panificaţie etc. Alexandru Cristea mai precizează că unele dintre cele mai frecvente abateri de la prevederilor financiar-contabile, constatate de către inspectorii antifraudă în judeţul Suceava, sunt cele privind încălcarea obligaţiei de a emite bonuri fiscale; emiterea acestora din urmă cu date eronate; deţinerea unor sume fără acte justificative, cât şi nerespectarea normelor privind întocmirea şi utilizarea documentelor contabile pentru toate operaţiunile efectuate. „Acţiunile de control inopinat ale inspectorilor Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală vor continua în zone comerciale cu risc fiscal ridicat şi grad redus de conformare fiscală, atât în scopul descoperirii şi recuperării prejudiciilor cauzate bugetului de stat, cât şi în scopul verificării modului de respectare a obligaţiei legale de fiscalizare a ncasărilor prin intermediul casei de marcat”, a declarat Alexandru Cristea, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.
Citeşte şi: Milioane de euro îngropate în asfalt la Suceava
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau