Instituţii de cultură închise din lipsă de personal
Dimensiune font:
Complexul Muzeal Bucovina (CMB), instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Suceava, se confruntă cu o acută lipsă de personal. Emil Ursu, directorul instituţiei de cultură, ne-a declarat că ar mai avea nevoie de cel puţin zece persoane pentru ca activitatea să se desfăşoare în condiţii normale. Cinci dintre posturi sunt necesare pentru Muzeul Satului Bucovinean, care poate fi vizitat doar parţial, din lipsă de angajaţi. Din aceleaşi motive este închisă şi Casa memorială „Eusebiu Camilar” de la Udeşti. Emil Ursu ne-a explicat că atunci când sunt solicitări pentru vizitarea obiectivului este nevoit să detaşeze la Udeşti un angajat al Secţiei Memoriale din cadrul Muzeului. De angajaţi ar mai fi nevoie şi la Muzeul de ştiinţe ale Naturii, unde cei care se ocupă de Conservare asigură şi ghidajul turiştilor.
Emil Ursu a precizat că ar fi nevoie şi de personal auxiliar, muzeul având doar un singur tâmplar şi un singur zugrav. El a solicitat Consiliului Judeţean să facă angajări, însă cererea nu a putut fi aprobată. „Nu se pot face angajări, nu se pot suplimenta posturile”, a explicat Emil Ursu. Cu alte cuvinte, instituţiile de cultură pierd banii pe care i-ar putea câştiga din bilete din cauza personalului insuficient.
Şcolile profesionale sunt tot mai căutate
Oana ŞLEMCO
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau