Învăţământ de-a valma la Şcoala Racova
Dimensiune font:
Elevii din cinci generaţii împart simultan aceeaşi sală de cursuri * de ei are grijă un singur cadru didactic * în timp ce oficialii din Educaţie vorbesc de învăţământ simultan, părinţii spun că este bătaie de joc şi lipsă de viziune
În şcoala primară din satul Racova al comunei Udeşti învaţă „la grămadă” 21 de copii. Doi sunt în clasa pregătitoare, opt în clasa întâi, patru în clasa a II, alţi patru în clasa a III-a şi încă trei în clasa a IV-a. Pe exterior, clădirea care găzduieşte şcoala este îngrijită. În urmă cu doi ani a fost văruită şi are geamuri de termopan. Edificiul are trei încăperi: două săli de clasă, una mai mică decât cealaltă şi o cancelarie, în care, cu greu încap două scaune şi o masă. Cea mai mare dintre camere a fost transformată într-o sală de sport, în care pe lângă copii şi profesorul de Educaţie Fizică, mai încap cel mult două saltele pentru gimnastică.
Şi totuşi, acestea nu sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă copiii din sat. Preşcolarii nu merg la grădiniţă, pentru că în Racova nu există o astfel de unitate de învăţământ, iar elevii, de la clasa pregătitoarea, până în clasa a IV-a învaţă toţi la un loc, în aceeaşi sală de clasă şi cu aceeaşi învăţătoare.
Învăţătoarea eroină
Orele de scurs se desfăşoară simultan. În sala de clasă, băncile sunt aşezate pe două rânduri şi din lipsă de spaţiu sunt aproape lipite de table. Dascălul de la catedră este Silvia Piţuleac. Învăţătoarea are 30 de experienţă, însă recunoaşte că-i este greu să facă faţă situaţiei. „Sunt copii cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani. Nu-i ca învăţământul liniar. Am pe catedră fel de fel culegeri şi caiete, pentru fiecare dintre ei”, ne-a spus învăţătoarea. Întrebată cum reuşeşte să-şi împartă timpul de la catedră între cinci generaţii de copii, Silvia Piţuleac a răspuns: „Lucrez în două schimburi. Dimineaţă, de la ora 8.00 la 10.00 cu clasele pregătitoare, I-a şi a II-a. De la ora 10.00 la 12.00 avem program comun cu toate clasele, iar de la 12.00 până la 14.00 facem ore cu clasele a III şi a IV-a. Altfel nu se poate”.
Anul trecut, elevii din Racova aveau două învăţătoare. Cursurile erau tot simultan, dar în clase se aflau câte cel mult trei generaţii de copii, nu cinci câte sunt acum. Pentru că numărul copiilor a scăzut, una dintre clase a fost desfiinţată. Potrivit Legii Educaţiei pentru înfiinţarea a două clase este nevoie de 26 de copii, iar la Racova sunt doar 21.00. „Nu ne-a aprobat Inspectoratul şcolar două clase. Avem 21 de copii şi pentru înfiinţarea a două clase am avea nevoie de 26 de copii”, ne-a spus Marius Golea, directorul şcolii din Udeşti.
Navetă grea
Comuna Udeşti are 11 sate. Elevii de şcoală primară din Racova sunt prea mici ca să facă naveta în satul vecin, Poieni. Cele două localităţi se află la o distanţă de trei kilometri, iar drumul care le leagă trece printr-o pădure. Odată ajunşi în clasa a V-a, copiii devin navetişti. Merg la şcoala din Poieni cu microbuzul şcolar.
O învăţătoare a construit o şcoală
Oana ŞLEMCO
În judeţ, aproape 3.500 de elevi clasele I-IV şi alţi 384 de clasele V-VIII învaţă în regim simultan. Elevii de şcoală primară sunt împărţiţi în 218 clasele şi cei de gimnaziu în 24 de clase. Există doar două şcoli în tot judeţul unde elevii de clasele V-VIII învaţă la un loc: Feteşti şi Comăneşti. În rest, elevii de clasa a VI-a învaţă la un loc cu cei de-a V-a, iar cei de-a VII-a cu elevii de-a VIII.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau