Investiţie de milioane de lei abandonată în câmp la Suceava
Dimensiune font:
După ce au sistat finanţarea reabilitării şcolilor, care a început în perioada 2007-2008, mai-marii de la Bucureşti au aprobat o mega investiţie la Suceava * este vorba despre noul sediu al Casei Corpului Didactic (CCD) * construcţia a început în 2012, dar a fost abandonată în acest an * până acum s-au cheltuit aproape 2 milioane de lei * proiectul total are o valoare de 7,1 milioane de lei
Încurcate sunt deciziile şefilor din Educaţie. Investiţia este dubioasă din cauza amplasamentului ales de fosta conducere a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), din care au făcut parte fostul inspector general Petru Carcalete şi fostul inspector general adjunct, Vasile Monacu. Noua clădire este construită pe un teren fără utilităţi, în comuna Şcheia, la o distanţă de circa un kilometru de prima casă care are curent electric.
La vremea respectivă, conducerea ISJ a explicat că a ales să ridice clădirea în Şcheia pentru că Primăria comunei i-a pus la dispoziţie terenul gratuit. O minune în zilele noastre, am putea spune, dacă ne gândim că terenurile din Şcheia sunt printre cele mai vânate din judeţ de către dealerii imobiliari. Conducerea Primăriei Şcheia nu a făcut lucrul acesta în mod dezinteresat. Primarul Vasile Andriciuc ştie că valoarea terenului unde se ridică sediul CCD va creşte după ce ministerul Educaţiei va aduce utilităţile. O altă surpriză a ieşit la iveală în urma unei anchete realizată de reporterii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei” - în 2013, Petru Carcalete şi Vasile Monacu aveau terenuri în vecinătatea CCD.
Clădire de lux abandonată în câmp
Potrivit proiectului final, noul sediu al CCD este prevăzut cu 10 camere de cazare, o spălătorie, o sală de conferinţe cu 400 de locuri şi o parcare cu 200 de locuri. „Noul sediu are două componente. Componenta de cazare cu nouă camere şi un apartament cu living şi dormitor la nivelul unui hotel de trei stele. Hotelul va avea intrare separată. La demisol va fi o spălătorie pentru lenjerie şi un centru de multiplicare, nu tipografie, centru de multiplicare. O sală de conferinţe cu 400 de locuri, birouri, sală de lectură de 90 de metri pătraţi”, ne-a declarat Traian Duminică, fostul şef al CCD Suceava. El a explicat că în cele 10 dormitoare vor fi cazaţi profesorii din afara Sucevei, care vin la cursurile de formare profesională organizate de CCD. „În condiţiile în care cursul este de trei zile, profesorul de la Vatra Dornei, spre exemplu, poate fi cazat în partea de hotel la un preţ modic”, ne-a spus profesorul Duminică.
Din păcate, investiţia de la Suceava va fi gata la Sfântu' Aşteaptă. În acest an Ministerul Educaţiei nu a alocat nici măcar un leu pentru continuarea lucrărilor la CCD, iar constructorul a părăsit şantierul. Proiectul are o valoare totală de 7,1 milioane de lei.
Citeşte şi: Situaţie de tot râsul la vârful Educaţiei sucevene
Oana ŞLEMCO
La construcţia sediului CCD s-au cheltuit până acum 1,948 milioane de lei: 910.000 lei în 2012, 590.000 în 2013 şi doar 448.000 în anul 2014.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau