Iohannis: „Nu contează că nu-s ortodox”
Dimensiune font:
Prezent în Bacău la finele săptămânii trecute, Klaus Iohannis, preşedintele interimar al liberalilor, spune că religia şi apartenenţa sa etnică nu sunt pietre de moară pentru o eventuală candidatură la Preşedinţia României
Klaus Iohannis, preşedintele interimar al PNL spune că există o şansă destul de mare ca el să fie candidatul dreptei la funcţia de preşedinte al României, însă acest lucru nu e deocamdată stabilit în mod oficial. Iohannis crede că religia sa şi apartenenţa etnică nu sunt în dezavantajul său. „Nu cred că faptul că nu-s ortodox este un dezavantaj, la fel cum nu cred că faptul că sunt etnic german e un dezavantaj. Românii sunt extrem de toleranţi şi foarte deschişi”, a spus Klaus Iohannis.
Primarul Sibiului spune că are dovada acestui lucru: voturile pe care le-a primit când a candidat la alegerile locale. „La Sibiu, cred că m-au ales şi etnicii germani – 1000 la număr, dar ca să fiu primar am primit 60.000 de voturi, deci m-au votat şi românii. Pentru oameni nu contează dacă eşti catolic, ortodox sau lutheran. Contează să fii creştin”, a adăugat Iohannis.
Până la prezidenţiale, însă, Klaus Iohannis şi-a depus candidatura pentru conducerea Partidului Naţional Liberal. Alegerile vor avea loc la Congresul din 27 şi 28 iunie, de la Bucureşti.
Cristina Maria CUCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau