Joaca de-a demisia la Spitalul Judeţean Vaslui
Dimensiune font:
Când a început scandalul doctoriţelor şpăgare, în urmă cu cinci luni, medicul Lelia Croitoru şi-a anunţat demisia * la acea vreme a spus că este oripilată de comportamentul subordonatelor care au ajuns în arest * în locul ei a fost numită pneumologul Mihaela Moronescu * după ce apele s-au mai liniştit, dr Croitoru revine pe funcţie
La Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, cea mai mai mare unitate sanitară din judeţ, pare să fie la modă un nou joc: cel de-a demisia. După ce în primăvara acestui an, doctoriţa Lelia Croitoru şi-a anunţat demisia de onoare din funcţia de director medical al spitalului, oripilată de comportamentul unor colege de la Secţia de Obstetrică-Ginecologie, arestate pentru luare de mită şi avorturi ilegale, fosta ocupantă a scaunului de director medical se întoarce pe funcţie.
Imediat după demisia Leliei Croitoru, funcţia a fost preluată de pneumologul Mihaela Moronescu, a cărei activitate a fost apreciată de majoritatea medicilor din spital ca fiind una foarte bună. Venită pe funcţie cu gândul să facă treabă şi să pună pe picioare unitatea sanitară măcinată de tot mai multe scandaluri, Mihaela Moronescu a preferat să se retragă, la baza deciziei sale stând anumite neînţelegeri cu conducerea spitalului, dar şi atitudinea refractară a unor medici care nu au dorit schimbarea.
Demisie de „onoare”
După ce sub conducerea sa, în spital s-au petrecut fapte foarte urâte, pacientele de la Ginecologie fiind batjocorite şi umilite de doctoriţele Doina Andrei şi Simona Botez, la momentul demisiei, Lelia Croitoru s-a declarat şocată de comportamentul doctoriţelor arestate şi a demisionat spunând că a aflat din presă de faptele reprobabile ale colegelor sale. Întrebată atunci de ce demisionează, Lelia Coitoru a răspuns sec: „Onoare, vi se parte un motiv suficient de întemeiat pentru o demisie?!”.
Se pare că onoarea a durat cam cinci luni, suficient cât opinia publică să fi uitat de plecarea sa în vervă din postul de director medical. „Era de aşteptat un astfel de comportament din partea doamnei Croitoru. Şi-a mai dat demisia de câteva ori şi apoi, pe nesimţite, a revenit pe post. Cum mai greşeşte câte un medic, apare cu demisia în dinţi şi după ce scandalul se stinge, revine pe funcţie, pretextând că se sacrifică pentru spital. De asta suntem în situaţia în care suntem”, a declarat, sub protecţia anonimatului, unul dinte medicii din cadrul SJU Vaslui. Spitalul vasluian traversează o perioadă dificilă, medicii acuzând în repetate rânduri că lucrează sub presiune. O situaţie deosebită este la Secţia de Obstetrică-Ginecologie, unde medicii sunt nevoiţi să facă şi câte zece gărzi pe lună, după ce două doctoriţe au fost arestate, la începutul acestui an.
Citeşte şi: Locuinţe sociale într-un fost spital la Huşi
Tudor IFRIM
Între timp, Simona Botez şi Doina Andrei, acuzate de avorturi ilegale şi de luare de mită, au fost plasate în arest la domiciliu. Totodată, acestora li s-a interzis dreptul la libera practică.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau