Judecătorii vor urmări interceptările din Dosarul Albiţa 1
Dimensiune font:
În dosarul Albiţa 1, sala de judecată se va transforma într-una de... spectacol. Reamintim că 47 de agenţi şi ofiţeri, printre care şi şeful PTF, Daniel Corban, sunt acuzaţi de luare de mită şi aderare la un grup infracţional organizat. Potrivit procurorilor, „în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2011, inculpaţii au pretins, primit ori acceptat, atât în nume propriu cât şi în numele celorlalţi colegi, suma totală de 2.164.800 lei şi alte bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera”.
Poliţiştii au fost prinşi după ce anchetatorii au infiltrat în rândurile lor un investigator sub acoperire şi le-au pus aparatură de interceptare în gherete. Anchetatorii mai spun că Daniel Corban şi-a acoperit subordonaţii, primindu-şi în schimb partea. Procesul a început în 2011, dosarul s-a tot plimbat între Iaşi şi Vaslui, în cele din urmă Iaşul fiind fixat drept loc de desfăşurare. După ce au fost audiaţi inculpaţi şi martori, la termenul următor vor fi scoase de la naftalină CD-urile cu interceptările făcute de DNA. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau