Jurnalistul TV Vasile Arhire, premiat în Capitală
Dimensiune font:
La cea de a cincea ediţie a „DOCUART FEST” - Festivalul documentarului românesc, desfăşurat la Bucureşti, realizatorul Vasile Arhire de la TVR Iaşi a primit „Premiul pentru cel mai bun documentar de televiziune”
Distincţia i-a fost acordată pentru filmul „Flotant pe strada Ibrăileanu”, o producţie de 52 minute despre care autorul mărturiseşte: „În drumurile cotidiene ne intersectăm paşii cu semenii noştri. Uneori îi privim indiferenţi, alteori încercăm să intuim ce se ascunde dincolo de prezenţa fizică. Punem în ecuaţie vârsta, fizionomia, vestimentaţia, mersul. Curioasă, camera de filmat îi descoperă. O vară pe o stradă din Iaşi, acasă la oameni care au o contribuţie semnificativă la dezvoltarea culturii şi ştiinţei româneşti, pe plan naţional şi internaţional”.
Între protagoniştii filmului regizat de Vasile Arhire se numără prof. univ. Sorina Bălănescu, critic şi istoric de teatru, academicianul Radu Miron, matematician, prof. univ. dr. Dan Hatmanu, pictor, fost rector al Universităţii de Arte din Iaşi, prof. univ.dr. Dionisie Vitcu, societar al Teatrului Naţional din Iaşi, prof. univ. dr. Gavril Istrate, filolog de prestigiu, profesorul Ion Arhip, muzeolog.
Din echipa care a realizat „Flotant pe strada Ibrăileanu” au mai făcut parte cameramanii Relu Tabără şi Radu Brehuescu şi editorul de montaj Dragoş Brehnescu.
„DOCUART FEST” s-a desfăşurat în perioada 27 septembrie -2 octombrie. Cele 25 de filme intrate în selecţia finală au fost proiectate de câte două ori la cinematografe din zona centrală a Capitalei. Juriul festivalului a fost condus de prof.univ.dr. Laurenţiu Damian, regizor, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România (UCIN). Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau