La Botoşani se va deschide Muzeul Comunismului
Dimensiune font:
Doi arhitecţi, unul român şi unul irlandez, au stabilit forma arhitecturală a muzeului * obiectele de colecţie vor fi strânse cu ajutorul populaţiei
Ideea preşedintelui Klaus Iohannis ca România să aibă un muzeu al comunismului va fi materializată la Botoşani. Macheta viitorului Muzeul al Vieţii Cotidiene în Comunism (MuViCC) a fost prezentată ieri. Colecţia va fi deschisă într-o hală a CET. Primarul Ovidiu Portariuc a anunţat că au fost stabiliţi câştigătorii concursului de idei pentru MuViCC. Decanatul Facultăţii de Arhitectură de Interior a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti a anunţat câştigătorii concursului, proiect realizat de Asociaţia CulturEst, în parteneriat cu Primăria Botoşani. Juriul a ales lucrarea realizată de arhitecţii Arthur O’Looney (Irlanda) şi Raluca Nedelcu (România). „Muzeul Comunismului din Germania a fost desemnat din nou cel mai bun de acolo. Am luat legătura cu şeful acestui muzeu şi s-a arătat încântat de iniţiativa noastră. Ne-a cerut să-i spunem cum ne poate ajuta”, a spus Constantin Iftime, iniţiatorul proiectului. Urmează ca autorităţile locale să aloce bani pentru amenajare, iar iniţiatorii proiectului să continue campania de strângere de obiecte din vremea comunismului, de la sticle de apă minerale, sticle cu sifon, la radiouri, uniforme, cărţi etc.
S-a stabilit cum va arăta super-muzeul comunismului la Botoșani
Alina CALINIUC
Macheta viitorului muzeu a fost prezentată de cei doi arhitecţi, în prezenţa primarului Ovidiu Portariuc şi a lui Constantin Iftime, iniţiatorul proiectului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau