La instanţe se eliberează mai greu actele
Dimensiune font:
Mutarea instanţelor în noul palat de justiţie le creează deocamdată probleme ieşenilor. Reamintim că demersurile pentru un alt sediu au demarat încă din 2002, fiind concesionat de la municipalitate un teren în Târgu Cucu. Acestea se realizează printr-un proiect cu finanţare de la Banca Mondială, derulat împreună cu Ministerul Justiţiei. Lucrările au demarat în octombrie 2011 şi diversele probleme, de la descoperiri arheologice la iarna grea, au dus la amânări succesive ale termenului de finalizare. În noul sediu se vor muta Curtea de Apel şi Tribunalul, în vreme ce Judecătoria va părăsi spaţiile închiriate şi va funcţiona în palatul vechi.
Acum, toată lumea aşteaptă mutarea, care însă întârzie. Până atunci, la Tribunal au fost preschimbate termenele în mai multe procese civile, iar cererile pentru eliberarea de forme definitive ale hotărârilor judecătoreşti primesc termene mai lungi, de 10 zile. La Judecătorie, se ajunge chiar la trei săptămâni, aceeaşi situaţie fiind pentru copiile xerox şi actele originale din dosare. „Dificultăţile sunt inerente, deoarece arhivele depozit au fost scoase din vechile sedii, iar dosarele mai trebuie şi identificate dincolo. Procesul de mutare este în derulare, nu putem anunţa o dată fixă”, a precizat Diana Micu Cheptene, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel. Aşadar, deocamdată ieşenilor nu le rămâne decât să se aprovizioneze cu... răbdare şi, poate, tutun. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau