Lăsaţi fără vaccinuri pentru bebeluşi
Dimensiune font:
Direcţia de Sănătate Publică Vaslui nu ştie câţi copii au nevoie de imunizare * Ministerul Sănătăţii nu a anunţat când va trimite în teritoriu dozele necesare * situaţia s-a mai repetat în iarnă, dar şi anul trecut, când a lipsit vaccinul TBC
Medicii de familie din judeţul Vaslui nu pot vaccina bebeluşii împotriva unor boli ca difteria, tetanosul, hepatita B sau poliomielita, din cauza crizei de vaccin cu care se confruntă. Reprezentanţii Direcţie de Sănătate Publică (DSP) au declarat că nu există la acest moment o evidenţă clară a copiilor care nu au fost vaccinaţi, deoarece datele trebuie adunate de la medicii de familie din judeţ. „Ministerul Sănătăţii repartizează aceste doze de vaccin în toate judeţele. Noi am făcut solicitări la minister şi dacă vom primi vaccinurile, dozele vor fi distribuite în cel mai scurt timp la cabinetele medicilor de familie”, a declarat Mihaela Vlada, directorul DSP.
Riscuri de îmbolnăvire
Preşedintele Colegiului Medicilor Vaslui, dr. Mioara Daşcău, care este medic de familie, susţine că dacă nu sunt imunizaţi la timp, copiii prezintă risc de îmbolnăvire. „Anul acesta nu am avut niciun fel de vaccin. Dacă sunt întârzieri mici la administrarea vaccinurilor, nu este o problemă, dar dacă avem întârzieri mai mari de jumătate de an trebuie să o luăm de la capăt cu calendarul de vaccinări, ca şi cum copiii nu ar fi fost vaccinaţi”, a declarat dr. Mioara Daşcău.
Evident că părinţii sunt foarte îngrijoraţi. Unii nu au bani să cumpere aceste vaccinuri din farmacii şi aşteaptă în continuare ca Ministerul Sănătăţii să trimită în judeţ dozele necesare. „Am fetiţă de două luni şi nu i-am făcut toate vaccinurile. Normal că îmi este teamă să nu se îmbolnăvească. Mă duc periodic la medicul de familie în speranţa că situaţia se va remedia. Am plătit asigurări de sănătate şi mi se pare normal să beneficieze bebeluşul meu de vaccin gratuit. Nu cer nimic pentru mine”, a spus o mămică. Pe lângă riscurile de îmbolnăvire, copiii care nu sunt vaccinaţi riscă să nu fie acceptaţi la şcoli sau grădiniţe, deoarece pot fi un pericol pentru ceilalţi.
Boli grave
În lipsa imunizării, cei mici se pot îmbolnăvi de difterie care este o boală infecţioasă severă. Grav este şi tetanosul, o infecţie care poate duce la deces. Apare atunci când o rană (chiar superficială) este contaminată cu pământ conţinând spori de tetanos. Afectează sistemul nervos central (creierul şi măduva spinării). Poliomielita este o boală virală care afectează sistemul nervos central. Poate determina paralizii ale membrelor, şi uneori paralizii extensive, cuprinzând muşchii respiratori, meningita şi chiar moartea.
Simona POP
„Dacă întârzie o lună nu ar fi chiar o problemă, dar dacă situaţia se prelungeşte nu e bine. În acest an nu am primit nicio doză de vaccin şi asta începe să fie o problemă” - dr. Mioara Daşcău, preşedintele Colegiului Medicilor Vaslui
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau