Lipsă de bani sau dezinteres?
Dimensiune font:
Doar trei primării din judeţ au reuşit să finalizeze anexele prevăzute de Legea 165/2013, pentru retrocedarea terenurilor confiscate de comunişti
Primarii din judeţ adoptă viteza melcului când vine vorba de întocmirea documentaţiei prevăzute pe Legea 165/2013, privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist. Deşi au beneficiat de nenumărate amânări din partea autorităţilor, până în acest moment, doar trei primării au reuşit să finalizeze toată documentaţia necesară începerii procedurilor de restituire a terenurilor luate abuziv de comunişti. „În acest moment au finalizate toate documentele comunele Balş, Roşcani şi Vânători, acestea fiind în acest moment în stadiul de a primi banii de la Guvern pentru documentaţia întocmită (cei 6 lei pe hectar, finanţarea venită de la Guvern pentru întocmirea documentaţiei cadastrale-n.r)”, a declarat ieri prefectul Dan Cârlan. În urma unei întâlniri avute ieri la Prefectură, primarii „leneşi” au mai obţinut o amânare. Astfel, până la sfârşitul acestei săptămâni, ei trebuie să finalizeze anexele prevăzute de articolul 8 al legii, care arată numărul cererilor depuse pentru posibilele retrocedări şi necesarul de terenuri la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, proceduri care nu necesită niciun efort financiar din partea primarilor. Pentru finalizarea inventarierii terenurilor de pe raza fiecărei comune, procedură ce necesită contractarea unei firme specializate în acest domeniu, primarii au ca termen limită finele lunii noiembrie. „Dacă această operaţiune este făcută, putem trece la transmiterea Datelor comisiei judeţene de fond funciar pentru validare documentaţiei şi întocmirea titlurilor de proprietate”, a completat prefectul Iaşului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau