Liviu Bulgaru a fost trimis în judecată de DNA
Dimensiune font:
Procurorii DNA au mai finalizat un dosar bubuitor. Fostul director regional al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) Liviu Bulgaru a fost dat pe mâna judecătorilor pentru nereguli la folosirea fondurilor europene. Alături de acesta, au mai ajuns în boxa acuzaţilor 17 inşi şi două firme.
Un drum comunal a stârnit scandalul
Tot scandalul a pornit de la modernizarea unui drum comunal. „În calitate de director al APDRP, Liviu Bulgaru ştia că lucrările de modernizare a DC 49 Schit Hadâmbu - Urşiţa - Mironeasa nu fuseseră finalizate în termenul contractual care nu putea fi depăşit, iar beneficiarul depusese înscrisuri false”, au precizat procurorii DNA. Anchetatorii au mai spus că decontarea din banii UE a unor lucrări nerealizate ar fi fost acoperită cu documente care nu sunt prevăzute în norme. Directorului i s-a mai reproşat că, în loc să ceară controale, a aprobat plata a 1,8 milioane de lei. Primăria Mironeasa accesase o finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, pentru asfaltarea drumului cu bucluc şi cumpărarea unor utilaje de întreţinere. Drumul a fost însă asfaltat pe jumătate, deşi în procesul verbal de recepţie au fost indicaţi toţi cei 9 kilometri.
„Am semnat ca directorul”
Firmele implicate în proiect au fost Conbetas SRL Vaslui şi Euro Proiect SRL Focşani. Administratorul celei din urmă, Dorinel Modreanu, cumnatul lui Nini Săpunaru, a fost şi el trimis în judecată, alături de primăriţa din Mironeasa, Elena Curcudel, un şef de serviciu din APIA, Gheorghe Pădure, funcţionari ai Primăriei Mironeasa, dar şi din cadrul CJ şi LDP Vaslui – Liliana Raşcovici, Maricela Coneac, Florin Trufanda, Mariana Berheci, Dan Adrian Cotigă, Costică Pozner Luca. Pe lista acuzaţilor se mai numără Gabriela Pavel, Gabriel Balan, Florin Melniciuc, Ciprian Safir, Carmen Maria Muşat, Dumitru Uzura, Eugen Izbaşa şi Doroftei Boca. Reamintim şi că la Primăria Mironeasa a izbucnit un incendiu suspect după demararea cercetărilor. Acum, procurorii DNA au formulat acuzaţii de instigare şi complicitate la fals intelectual, dar şi de obţinere cu acte false a banilor europeni.
Liviu Bulgaru şi-a susţinut nevinovăţia: „Eu am semnat ca directorul, n-am fost pe teren să verific hârtiile expertului. Nu ştiam dacă drumul era mai lung sau mai scurt. De altfel, atunci eram şi în concediu. Vom vedea ce se va întâmpla în procedura de cameră preliminară”. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
liviu
Dec 12, 2014
acele "lucrari" umflate si executate necorespunzator,vin din perioada de "domnie" a lui simirad constantin!.
Adauga comentariul tau