Locuinţe sociale cu durată limitată de repartiţie
Dimensiune font:
Şefii Primăriei Iaşi intenţionează să facă demersuri pe lângă parlamentarii de Iaşi pentru aducerea unor modificări la actuala legislaţie sau iniţierea uneui proiect de lege care să reglementeze repartiţia locuinţelor din fondul de stat pe o perioadă determinată. „Locuinţele sociale şi cele de necesitate trebuie să fie date pe o perioadă de zece ani pentru că sunt oameni care aşteaptă să se mute în astfel de locuinţe şi, întrucât legea nu prevede o finalitate a contractului, ei pot să stea toată viaţa acolo, ori locuinţele sunt pentru o perioadă, până te reabilitezi. Aceste locuinţe sociale ar trebui să fie rulate în interesul cetăţenilor”, a declarat viceprimarul Gabriel Surdu. Intenţia şefilor din Palatul Roznovanu vine pe fondul mediatizatului caz al chiriaşului din Palatul Braunstein pe care Primăria nu reuşeşte, în ciuda succesivelor repartiţii, să-l recazeze. „Săptămâna trecută am făcut repartiţia unui apartament cu 3 camere către ultimul chiriaş din Palatul Braunstein. Este a cincea repartiţie pe care am făcut-o către domnul Ioan Matei Agapi şi, din punctul nostru de vedere, a acceptat această repartiţie. Are, însă, timp să se răzgândească, aşa cum a mai făcut”, a spus Gabriel Surdu. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau