Lucian Apopei, director de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor, Ziarul Evenimentul, 10.000 de ediții
Dimensiune font:
„În vremurile în care imaginea lumii tinde să devină mai importantă decât realitatea ei, publicaţia „Evenimentul” se străduiește să-şi desfăşoare activitatea astfel încât să rămână bine ancorată în cotidianul în care atât ostenitorii acestei publicaţii, cât şi cititorii ei încearcă să-şi găsească un sens în viaţă.
A fi ancorat în realitate presupune a da slavă lui Dumnezeu pentru toate, atât pentru lucrurile bune din viaţa noastră, pentru reuşite, cât şi pentru ceea ce noi credem că trebuie să mai îmbunătăţim şi pentru care ar trebuie să depunem mai mult efort. Căci a da slavă lui Dumnezeu înseamnă a fi conştient de ceea ce suntem şi ceea ce avem sau poate nu avem. A ne raporta doar la lume, nu şi la Dumnezeu, este o cale fără sens, o rătăcire într-un labirint fără scăpare, de unde, eventual, obţinem mici bucurii efemere.
Cele 10.000 de ediţii realizate până acum de cotidianul Evenimentul încearcă să ne spună ceva nu doar despre efortul care s-a depus atâţia şi atâţia ani, ci şi despre responsabilitatea care urmează de acum încolo, întrucât a fi premiat şi felicitat pentru o reuşită nu reprezintă doar o răsplată pentru o activitate trecută, ceea ce evident nu-i puţin lucru, ci şi o încurajatoare consfinţire pentru ceea ce urmează.
Felicitări ostenitorilor ziarului Evenimentul – regional al Moldovei pentru cele 10.000 de ediţii de până acum!
La mulţi ani cu realizări frumoase şi bineplăcute Bunului Dumnezeu!” - preot Lucian Apopei, director de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau