Lucrări de două milioane de euro la Observator
Dimensiune font:
Proiectul aparţine Complexului Muzeal „Ion Borcea” * la final, Observatorul va deveni cel mai mare din ţară, spun proiectanţii
Anul trecut au început lucrările de modernizare şi extindere a Observatorului Astronomic (fostul turn de apă al Bacăului). Finanţarea este asigurată din fonduri europene, prin Agenţia de Dezvoltare Nord-Est, lucrarea fiind coordonată de Direcţia pentru proiecte europene a Consiliului Judeţean. „Este un proiect pe care eu îl visez din 2007 şi mi-am dorit foarte mult să devină realitate. Proiectul a fost aprobat încă din 2010, însă nu a avut finanţare. Abia în 2014 au început, după cum se vede, lucrările. Va fi o mare realizare, întregul complex va fi unic în ţară prin construcţie şi dotare”, ne-a spus Gabriela Gurau, manager al Complexului Muzeal „Ion Borcea”.
Surprize pentru vizitatori
Pe lângă modernizarea turnului, acesta va avea o terasă unde se va monta un telescop, protejat cu o cupolă, care se poate deschide atunci când se fac observaţii, cu posibilitatea de direcţionare – orientare din calculator, în funcţie de dorinţa cercetătorului. Telescopul va fi conectat la Internet astfel ca doritorii pot urmări în direct evenimentele. Pe lângă telescop, în Planetariu se va afla un sistem de proiectare digitală, care va dubla actualul sistem octo-mecanic existent, unde se pot organiza show-uri de planetariu, iar sala de expoziţii va fi total modernizată, devenind cea mai mare din ţară. În momentul când toate dotările vor fi achiziţionate, Observatorul din Bacău va fi pe primul loc în România în ceea ce priveşte tehnologia.
Noua clădire care se construieşte va avea cinci etaje şi va găzdui, la fiecare nivel, centre de informare despre expoziţiile permanente, detalii istorice, culturale, geografice, faună, economie astfel ca turistul care vizitează Observatorul să poată obţine şi alte repere atractive.
Au început lucrările la Insula de Agrement
Anca POPESCU
Observatorul din Bacău va deveni, după modernizare, cel mai important centru astronomic din ţară unde pot fi făcute cercetări de mare precizie, cât şi manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale de mare anvergură.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau