Lucrări de mântuială pe bani europeni
Dimensiune font:
Până la sfârşitul anului, municipiul Suceava trebuie să finalizeze 3 proiecte europene * în caz contrar, administraţia locală va trebuie să returneze banii Uniunii Europene * edilul-şef a atras atenţia asupra calităţii lucrărilor
Primăria a reluat seria întâlnirilor de analiză cu responsabilii din cadrul proiectelor europene derulate în reşedinţa de judeţ. În curs de implementare sunt 3 asemenea proiecte, municipalitatea fiind „condamnată să le finalizeze până la 31 decembrie 2015”. Intervenţiile au loc în virtutea programării europene 2007-2013, desfăşurându-se conform prelungirii n+2, iar acesta este ultimul an în care se mai fac plăţi nerambursabile din fonduri comunitare. „Proiectele au putut fi prelungite cu maxim 2 ani, ceea ce înseamnă că data limită este 31 decembrie 2015. Trebuie să terminăm aceste lucrări până la sfârşitul anului, în caz contrar ni se iau toţi bani înapoi”, a pus în vedere primarul Ion Lungu. În analiză săptămânală au intrat ieri sălile de sport de la Liceul cu Program Sportiv şi Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, a căror execuţie a început cu fonduri guvernamentale în urmă cu mai mulţi ani, iar graţie demersurilor autorităţilor locale, cum s-a reuşit atragerea de finanţare europeană.
Amenzi
Recent a fost iniţiat şi proiectul de reparare a 10 străzi, podului de peste râul Suceava din Iţcani şi pasajului CFR din acelaşi cartier, fondurile fiind obţinute din economii realizate pe axele Programului Operaţional Regional. În prezent, se lucrează pe 5 artere, cele mai importante fiind Bulevardul „George Enescu” şi strada „Universităţii”. Sensibile sunt intervenţiile la cele două obiective de infrastructură rutieră suspendată din cartierul Iţcani, la care se fac primele demersuri pregătitoare. Nu în cele din urmă, în vizor sunt reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi reţelelor de canalizare, în cadrul Programului Operaţional Sectorial-Mediu, la acestea lucrări având loc inclusiv pe durata iernii. Primarul Lungu consideră că s-a „lucrat „anapoda”, constructorii prevalându-se de rigorile sezonului rece şi „lăsând oamenii să înoate prin noroi”. În acest context, edilul le-a cerut reprezentanţilor firmei constructoare Pfeiffer să se disciplineze, în caz contrar, urmând a fi amendaţi în fiecare zi”. „Am solicitat la toţii constructorii să ne prezinte un grafic cadru, după care să putem urmări evoluţia lucrărilor. Aceste comandamente operaţionale sunt binevenite şi nu vrem să le transformăm în simpozioane”, a conchis primarul Ion Lungu.
Angajaţii Prefecturii se plimbă pe bani europeni
Lidia DIACONU
„Luăm contactul cu problemele care sunt, vedem progresele înregistrate, dinamica lucrărilor, ţinem constructorii în stare caldă şi le suflăm în ceafă” - primarul Ion Lungu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau