Lucrările la „tripleţii” din Piaţa Unirii, finalizate în mod oficial
Dimensiune font:
Primăria Iaşi a anunţat finalizarea proiectului „Sprijinirea investiţiilor în eficienţă energetică a blocurilor de locuinţe din municipiul Iaşi pentru familii cu un venit mediu sub 350 euro/lună”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2003. Impactul local al proiectului l-a constituit îmbunătăţirea calităţii vieţii urbane, prin sprijinirea îmbunătăţirii eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe Bl. 7 – Piaţa Unirii nr. 7, Bl. 9 – Piaţa Unirii nr. 9, Bl. 11 – Piaţa Unirii nr. 11, şi Bl. I6 din Strada Vasile Alecsandri nr. 15. Perioada de implementare a proiectului a fost de 20 luni (octombrie 2015 – iunie 2016), iar valoarea totală a proiectului a fost de 3.969.242 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă a fost de 747.394 lei. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau