Lumină în „Europa”
Dimensiune font:
Licitaţia pentru executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică şi iluminat public în cartierul pentru tineri „Europa” a fost trimisă în Sistemul Electronic pentru Achiziţii Publice (SEAP), anunţă primarul Sucevei, Ion Lungu. „O veste bună pentru tinerii care aşteaptă utilităţile în zona Tătăraşi este aceea că am trimis în SEAP - şi urmează să primim confirmarea - documentaţia pentru alimentarea cu energie electrică şi iluminat public ale cartierului Europa”, a anunţat Lungu. Indicatorii tehnico-economici ai investiţiei sunt de peste 383.000 de euro, fără TVA, în SEAP aflându-se, în acelaşi timp, şi documentaţia pentru desemnarea prin licitaţie a firmei care va amenaja drumurile şi parcările din noul cartier pentru tineri de pe Dealul Tătăraşi, cu o valoare de 2,2 milioane de euro. „Iată cele două utilităţi importante, energie electrică, în primul rând, cât şi străzile sunt la licitaţie, iar lucrările vor demara în acest an. De asemenea, după cum se ştie, în zonă sunt aduse, încă de anul trecut, alimentarea cu apă şi canalizarea. Vrem să creăm condiţii, astfel încât cei care construiesc acolo să se poată efectiv să se mute în cartier”, a accentuat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Reamintim că, pe 9 mai 2012, de Ziua Europei, pe Dealul Tătăraşi, au primit loturi de câte 300 de metri pătraţi fiecare, 142 de tineri de maxim 35 de ani, care nu au avut vreodată sau nu deţineau la acel moment o locuinţă ori teren proprietate personală „pretabil” la ridicarea unei case. Primarul Ion Lungu şi viceprimarul de la acea dată, Lucian Harşovchi, au fost cei care au amplasat plăcuţa distinctivă cu denumirea viitorului cartier. În noul cvartal al tinerilor, arterele în curs de amenajare sunt botezate cu nume marilor capitale de pe bătrânul continent, cum ar fi Roma, Paris, Viena, Londra, Berlin şi Madrid.
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau