Lupta cu nămeţii
Dimensiune font:
Primarii au avut de furcă în ultimele zile * lupta cu nămeţi a fost cruntă, edilii făcând eforturi pentru a scoate din nămeţi şi localnicii din cele mai îndepărtate colţuri ale comunelor
Zăpada viscolită a acoperit într-un strat gros drumurile, câmpurile, uliţele satelor. Mersul până la magazinul din sat, ori până la dispensar a reprezentat o misiune dificilă în special pentru bătrâni.
„Am făcut mămăligă pentru noi şi pentru câini”
În comuna Şuletea, primarul Ciprian Tamaş a trimis oamenii care primesc lunar ajutor social să deszăpezească satele. Oamenii merg din casă în casă, mai ales acolo unde ştiu că trăiesc bătrâni, ca să îi ajute să cureţe curţile. „A fost viscol puternic şi zăpadă mare, au stat izolaţi trei zile, săracii. Eu locuiesc într-un sat al comunei şi am fost nevoit să stau la primărie două zile, nu am putut ajunge acasă”, a spus Tamaş. În satul Fedești, din Şuletea, aproape 600 de persoane au rămas izolate timp de trei zile. „Nu am avut cum să ieşim din curte. Am scăpat de viscol şi acum e ger puternic. Am vrut să cumpărăm pâine de la magazin, dar nu era, cum să ajungă aici maşina să aprovizioneze. Am făcut mămăligă pentru noi şi pentru câini”, au povestit oamenii din Fedeşti.
O situaţie disperată a fost şi în comunele Hoceni şi Dimitrie Cantemir.
„Pe aici, pe la noi, a bătut atât de tare vântul, încât nu mai ştiai unde e drumul. Toată zăpada a fost adusă de pe câmp pe drum. Nu am putut ieşi din casă”, a declarat un bătrân din Dimitrie Cantemir.
Salvarea localnicilor a venit de la Primăria Hoceni care deţine un utilaj de deszăpezire. Autorităţile locale au desfundat drumurile şi au scos oamenii din nămeţi.
„Norocul nostru este utilajul de deszăpezire pe care îl deţinem. În fiecare iarnă ne facem treabă şi nu lăsăm oamenii izolaţi. A fost greu, am lucrat non-stop, dar am reuşit să desfundăm drumurile”, a declarat primarul Vasile Ţabără.
Tudor IFRIM
Meteorologii anunţă temperaturi scăzute şi în următoarele zile.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau