Maternitatea le oferă singura sursă de venit
Dimensiune font:
Zeci de tinere devin mame înainte de vârsta majoratului * cele mai multe provin din mediul rural şi fac parte din familii, de cele mai multe ori, dezorganizate
La spitalele din judeţul Vaslui, anual, sunt înregistrate sute de naşteri. Dintre proaspetele mame, câteva zeci nici nu au împlinit încă vârsta majoratului. O explicaţie, spun medicii, este lipsa educaţiei sexuale. De multe ori, minorele de la ţară aleg să aducă pe lume un copil încă de la o vârstă fragedă, numai pentru a beneficia de ajutorul financiar primit din partea statului. Direcţia Generală de Asistenţă Socială pentru Protecţia Copilului (DGASPC) are în supraveghere majoritatea minorelor care devin mame înainte de a fi majore. „Noi evaluăm fiecare caz în parte şi le acordăm tinerelor sprijinul de care au nevoie. Avem şi centre specializate, în care minorele pot merge împreună cu copiii. Ideal este ca ele să fie reintegrate în familii, cu toate că în primă fază reacţia rudelor este să le respingă pe aceste fete care aduc pe lume copii”, a declarat directorul DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu Ştefănică. Anul trecut, în judeţ s-au înregistrat peste 2.200 de gravide, dintre care 897 în mediul urban şi 1.248 în mediul rural. Din total, 13 gravide aveau vârsta sub 15 ani, iar 367 aveau între 15 şi 19 ani.
Citeşte şi: TVA pentru alimente, neschimbată în piețe și magazine de cartier
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau