Mihail Davidoglu, dramaturg

 Caracterizat de istoricul literar Ion Rotaru drept „un dramaturg deosebit de productiv, mult lăudat de critică şi mult jucat în epocă”.

A introdus în repertoriul dramatic românesc postbelic mediul industrial-muncitoresc, unde a surprins nu numai asprimea întâmplărilor, ci şi latura pur omenească, ce include atât binele cât şi răul. El se numără printre primii dramaturgi români contemporani care a adus pe scenă după moda politică chipuri de muncitori: pescari, mineri, oţelari etc.

Debutul scenic a avut loc în 1947 la Teatrul Naţional din Bucureşti cu drama „Omul din Ceatal”. Au urmat „Minerii” (1949), „Cetatea de foc” (1950) şi altele. De-a lungul anilor, a scris drame, comedii, schiţe dramatice şi scenarii radiofonice.