Mii de persoane la marşul împotriva avortului
Dimensiune font:
Câteva mii de persoane au manifestat, sâmbătă, în centrul Iaşului, împotriva avortului, în cadrul unui eveniment intitulat „Marşul pentru viaţă”, organizat de asociaţii care fac parte din mişcarea Pro Vita şi de mai multe instituţii religioase. La marş au participat credincioşi de mai multe religii, preoţi, oameni de cultură, mame, copii şi chiar bătrâni abandonaţi în aziluri. Bătrânii au avut asupra lor pancarte cu mesaje precum: „Viaţa este primul drept al omului”, „Orice copil merită o zi de naştere!”, „Viaţa înseamnă dragoste” sau „Regret că nu am devenit părinte”. Tema din acest an a fost „Fiecare viaţă este un dar”. Marşul s-a desfăşurat pe traseul Piaţa Unirii - Colegiul Naţional Iaşi - Bulevardul Independenţei - Strada I.C. Brătianu - Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” - Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Punctul de oprire a fost în faţa Catedralei Mitropolitane, unde organizatorii şi invitaţii au susţinut o serie de discursuri. „Marşul pentru viaţă” a fost organizat în apropierea zilei de 25 martie, când credincioşii sărbătoresc Buna Vestire. De asemenea, „Marşul pentru viaţă” încheie un alt eveniment, care a început la jumătatea lunii februarie, în cadrul căruia credincioşi din mai multe confesiuni au iniţiat o campanie de rugăciune pentru scăderea avorturilor. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau