Minunile de la Iaşi ale părintelui Arsenie Boca
Dimensiune font:
Ce nu a putut face medicina, a făcut o minune dumnezeiască în seara de dinainte de Rusalii * o femeie care avea de 3 ani de zile un neg ce îi acoperea unul dintre ochi, s-a vindecat ca prin minune, prin puterea gândului * femeia s-a rugat într-o seară la Arsenie Boca iar la puţin timp, negul cât un bob de fasole de pe pleoapă dispărând fără urmă
Sofica Dulman, femeie cu frica lui Dumenezeu, de loc din comuna Mirosloveşti, judeţul Iaşi, a fost martora unui semn divin. Femeia spune că nişte negi, apăruţi în urmă cu 3 ani în zona ochilor, care ajunseseră să îi acopere vederea, au dispărut peste noapte, ca luaţi cu mâna. „De vreo 3 ani aveam o crescătură pe una dintre pleoape, un neg care a evoluat foarte mult, încât pleoapa nu mai se putea închide cum trebuie peste ochi. Parcă aveam conjunctivită tot timpul şi îmi lăcrimau ochii. Când stăteam într-un mediu cu praf sau cu soare, îmi crăpa negul cela şi sângera. De multe ori mă rugam să dea Domnul să nu mi se facă vreo tumoră, să îmi acopere ochiul. Mă mai ungeam cu unguent oftalmic, mă mai dădeam cu Visine pentru ochi, cu ceai de muşeţeil, dar acea crescătură creştea din ce în ce mai mult. La început era ca un bob de orez umflat într-o sarma, iar mai apoi ajunsese cât o fasolă pestriţă”, a spus femeia.
Minunea sfântului părinte Arsenie Boca
Într-o sâmbătă seara, în timp ce femeia se uita pe postul Trinitas, acesteia i s-a revelat, pentru prima oară, înţelesul pogorârii Sfântului Duh. „În seara aceea, de sâmbătă spre duminică, de Rusalii, era o emisiune despre minunile Sfântului Arsenie Boca. Stăteam cu ochii închişi, dar auzeam toate povestirile părinţilor intervievaţi, de la Mănăstirea Prislop. M-a impresionat o poveste despre un copil orb, surdo-mut şi olog, care când a ajuns la mormântul părintelui Boca s-a mişcat, deşi nu putea mergem,, în jurul mormântului, şi apropiindu-se de maică-sa şi de taica-su a zis „mama” şi „tata”, deşi era surdo-mut”, a povestit Sofica Dulman. Femeia mai îşi aminteşte şi de o altă minune istorisită de preoţii de la Mănăstirea Prislop, în care o tânără femeie, bolnavă de cancer, s-a dus la mormântul lui Arsenie Boca unde s-a rugat, a ajuns acasă iar peste noapte a visat că cineva îmbrăcat în alb intervine asupra ei iar când s-a trezit din vis, când s-a palpat, nu mai avea tumora la sân. „Eu am crezut profund în minunile astera şi am zis „vai, ce aş vrea să ajung şi eu la mormântul părintelui Arsenie Boca”, dar nu mi-am propus pentru ce anume. M-am gândit pentru suflet, pentru sănătate, pentru familie, dar nu pentru ceva concret. La un moment dat am simţit o înţeptură în ochiul drept, acolo unde aveam acel neg. M-am gândit că, eu stând cu uşa deschisă ca să intre aer seara, o fi fost vreun ţânţar ori vreo viespe. M-am ridicat, mi-am dat ochelarii jos, m-am dus la oglindă şi nu mai aveam acel neg, ci doar o pată roşie, care a doua zi a dispărut şi ea. Nu a curs pic de sânge. Omul meu era într-o altă cameră şi se uita şi el la minunile lui Arsenei Boca şi când m-a văzut a rămas împietrit”, a spus Sofica Dulman. Vecinii femeii sunt uluiţi de această minune iar reprezentantul Bisericii este de părere că femeia a primit un semn de la Dumnezeu, să creadă că minunile există. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
Adauga comentariul tau