Mişcarea columbofilă din Moldova se reuneşte la Vaslui
Dimensiune font:
Asociaţia columbofililor din judeţul Vaslui, CSC „Peneş” va primi o recunoaştere regională. CSC „Peneş” va organiza la Vaslui, în cursul lunii noiembrie, o expoziţie regională, care va reuni columbofili din toată Moldova.
Clubul Sportiv Columbofil (CSC) „Peneş” din Vaslui, CSC „Voiajorul” din Zorleni, şi CSC „Vulturi” din Iaşi, toate cluburi afiliate la Federaţia Română de Sport Columbofil (FRSC), singura federaţie recunoscută de Ministerul Tineretului şi Sportului, au organizat, cu sprijinul Primăriei municipiului Vaslui şi al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Vaslui, festivitatea de premiere pentru anul competiţional 2016. Evenimentul, care s-a bucurat de participarea câtorva zeci de columbofili din Vaslui, Bârlad şi Iaşi, s-a desfăşurat într-o locaţie selectă, Restaurant „Mistique”, din Vaslui. Evenimentul s-a bucurat de participarea reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene şi a mass-media.
În total, au fost acordate peste 50 de premii, constând în cupe şi diplome, la nu mai puţin de zece categorii.
Expoziţia columbofilă a Moldovei va avea loc la Vaslui, în această toamnă
Eforturile de peste an ale columbofililor au fost răsplătite cu aprecieri din partea autorităţilor. Mai mult, graţie creşterii numerice şi valorice a columbofililor din judeţul Vaslui, eforturile membrilor CSC „Peneş” vor primi o recunoaştere suplimentară. Astfel, la Vaslui, CSC „Peneş” va organiza, în cursul lunii noiembrie, o expoziţie regională, care va reuni columbofili din toată Moldova.
„Primăria municipiului Vaslui se află în permanenţă în prima linie a unor astfel de evenimente. Este un sport de tradiţie în România, un sport care, prin eforturile membrilor Clubului Sportiv Columbofil „Peneş”, din oraşul nostru, prinde aripi, dacă pot spune aşa, şi la Vaslui. Primăria poate şi doreşte să sprijine astfel de acţiuni şi, mai mult, le poate transforma în evenimente cu impact social, prin implicarea unor entităţi furnizoare de servicii sociale, şi mă refer la Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei municipiului Vaslui. Poate, într-un viitor nu foarte îndepărat, cu sprijinul partenerilor din CSC „Peneş”, vom putea asigura şi servicii terapeutice, cu ajutorul acestor nobile păsări, porumbeii, celor care au astfel de nevoi. În mod cert, evenimentul de astăzi (sâmbătă - n.r.) este un pas concret în întărirea relaţiilor dintre noi şi acest club sportiv deosebit, care doreşte şi merită să devină o prezenţă distinctă în Vaslui”, a declarat Dragoş Cazacu, viceprimarul municipiului Vaslui. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau