Mistreţii pot zburda în voie la Aeroport
Dimensiune font:
Un proiect de un milion de euro pentru construirea unui drum perimetral pentru paza gardului de la Aeroport a întârziat cu aproape jumătate de an, din cauza contestaţiilor * contractul de lucrări a fost semnat abia zilele trecute, investiţia urmând a fi gata în vara anului viitor
Discuţiile pentru realizarea unui drum perimetral la Aeroportul Iaşi au pornit încă din luna decembrie, anul trecut. Potrivit autorităţilor, unul dintre scopurile acestuia va fi, printre altele, ţinerea la distanţă a porcilor mistreţi, după incidentul din septembrie 2011, când un avion a lovit cu roata un mistreţ aflat pe pista aeroportului. Din decembrie 2014, când Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a emis hotărârea privind aprobarea studiului de fezabilitate, urmată de licitaţia organizată în aprilie 2015, ordinul de lucrări a fost semnat în urmă cu doar câteva zile, cu firma Conest SA.
„Săptămâna trecută am semnat ordinul de lucrări cu Conest SA, după mai multe contestaţii respinse de Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor şi Curtea de Apel Iaşi. Constructorul şi-a adus toate cele necesare pentru organizarea şantierului şi ne aşteptăm ca până la începutul verii anului viitor lucrările să fie gata. Acest drum perimetral nu are legătură cu Terminalul 3, el fiind construit de jur-împrejurul întregului perimetru al Aeroportului”, a precizat Marius Bodea, preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Iaşi.
Drum cu un singur sens
Investiţia va permite rularea maşinilor de securitate în vederea inspecţiei gardului care înconjoară limita de proprietate. Pentru drumul de 8.620 metri liniari, Aeroportul Iaşi va scoate din visterie patru milioane lei. „Drumul perimetral de securitate va fi amplasat pe conturul limitei de proprietate, în imediata vecinătate a gardului realizat în cadrul proiectului de extindere şi modernizare a suprafeţelor aeroportuare. Rolul drumului perimetral de securitate este acela de a asigura condiţiile optime pentru rularea maşinilor de securitate, în vederea inspectării permanente a gardului ce înconjoară limita de proprietate”, se arata in caietul de sarcini. Drumul perimetral va avea o lungime de 8.620 metri şi o lăţime a părţii carosabile de 2.75 metri, ce asigură circulaţia pe un singur sens. Deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile de circulaţie în două sensuri, drumul perimetral este prevăzut cu platforme de încrucişare, amplasate la intervale de aproximativ 300 metri, în funcţie de condiţiile de vizibilitate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau