Moartea subită decimează administraţia ieşeană
Dimensiune font:
Consilierul Cristinel Corozăl, patronul Master Pub a fgost găsit decedat duminică seara, la volanul maşinii sale. Necropsia va confirma dacă a fost vorba de un infarct. Apropiaţii vorbesc la superlativ de personalitatea sa, folosind termeni precum „implicat”, „optimist” sau ”suflet bun şi generos”. Decesul vine la doar câteva luni după dispariția fostului consilier judeţean Daniel Minciună
La cinci după dispariţia consilierului judeţean Daniel Minciună, o altă tragedie zguduie politica ieşeană. Este vorba de consilierul local Daniel Cristinel Corozăl (ALDE), care, conform oamenilor legii, a fost descoperit în urmă cu două seri, când o femeie a sunat la 112, pentru a raporta că a observat un bărbat nemişcat la volanul unui autoturism. „Poliţia a fost sesizată de către o femeie că, în spatele Facultăţii de Mecanică, la volanul unei maşini se află un bărbat care pare a fi decedat. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate se confirmă. A fost dispusă efectuarea necropsiei, pentru a fi stabilită cauza exactă a decesului, dar persoana respectivă nu avea leziuni pe corp. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru moarte suspectă”, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi. Incidentul a fost confirmat şi de reprezentanţii SMURD. „Echipajul SMRUD a găsit un bărbat de 45 de ani, decedat într-o maşină care staţiona, în Tudor Vladimirescu, în spate la Facultatea de Mecanică”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi.
Jocuri de noroc, baruri şi, mai nou, hoteluri
Consilierul ALDE era unul dintre cei mai bogaţi consilieri locali. Patron al Master Pub, cu afaceri în zona de barurilor şi a jocurilor de noroc, acesta obţinuse în 2016 cele mai mari venituri din dividente dintre toţi membrii CLM: aproape două milioane de lei. Însă, ultima afacere depăşea ca amploare business-urile anterioare, Corozăl preluând două dintre cele mai cunoscute hoteluri din oraş: Traian şi Astoria. La capitolul bunuri, consilierul local deţinea însă doar două terenuri şi un apartament.
„Un om implicat”
Despre Cristinel Corozăl, prietenii spun că era un om echilibrat şi optimist. „Sufletul îmi este împietrit de durere la aflarea cumplitei vesti a trecerii la cele veşnice a prietenului Cristi, un om de o înaltă ţinută morală şi intelectuală, un model pentru toţi cei care l-au cunoscut. Ieri ne-am văzut pentru ultima dată la o cafea. Era foarte optimist, avea multe planuri de viitor, nimic nu prevestea nenorocirea care urma. Era un om foarte implicat în tot ceea ce îşi propunea să realizeze, mai rar găsim în ziua de azi oameni cu o ambiţie şi o determinare mai mare, un om cu un suflet şi un caracter imens. Din păcate, vorbim la timpul trecut de Cristi”, spune Bogdan Abalaşi, subprefect de Iaşi.
Condoleanţe şi din partea Executivului Primăriei
Vestea a întristat şi conducerea Primăriei Iaşi, care prin mesajul edilului-şef, îşi exprimă întreaga compasiune. „Dispariţia sa prematură este o pierderea grea pentru comunitatea ieşeană, pe care a slujit-o cu cinste şi devotament în calitate de membru al Consiliului Local Municipal. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei îndoliate!”, se arată într-un anunţ de condoleanţe trimis de către primarul Mihai Chirica. Şi liderul ALDE de la Iaşi, a ţinut să spună câteva cuvinte în amintirea prietenului său. „Un suflet bun şi generos, plecat prea devreme dintre noi”, arată Varujan Vosganian, liderul ALDE Iaşi. Dan CONSTANTINESCU
* * *
De la preluarea mandatului de consilieri local, Cristinel Corozăl nu a ridicat niciodată indemnizaţia ce i se cuvenea
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau