Modernizarea drumurilor, pe agenda consilierilor judeţeni
Dimensiune font:
Plenul Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi se va reuni pe data de 31 august, iar primele proiecte publicate pe ordinea de zi au în vedere investiţiile în drumurile judeţene. Noutăţile stau în recalcularea unor sume din TVA pentru două investiţii demarate anul trecut, respectiv DJ 244 D limita judeţului Vaslui – Dolheşti – Ciorteşti – Coropceni (intersecţie DN 24), pe o lungime de 9 kilometri, şi DJ 246 limita judeţului Vaslui – Tufeştii de Sus – Scânteia – intersecţie DJ 248 – Scheia – Drăguşeni – Ipatele – Ţibăneşti, pe o suprafaţă de 36 kilometri. Modificări va suferi şi proiectul pentru declasificare a DJ 248B Leţcani – Voineşti în drum comunal, care privesc datele de identificare şi reactualizarea domeniului public. Tot în sfera drumurilor publice, consilierii judeţeni vor vota un proiect de reparaţii curente în programul de lucrări drumuri şi poduri al DJADP Iaşi, cu rectificări la capitolul de intabulare a unor drumuri judeţene ca urmare a schimbării încadrării unor drumuri comunale în drumuri judeţene (30.000 lei), întreţinerea drumurilor pietruite (134.515 lei) şi lucrări de întreţinere (5.800 lei).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau