Motivul pentru care Iaşul poate rămâne paralizat de troiene
Dimensiune font:
Drumurile judeţene au nevoie de mai multe parazăpezi pentru a evita troienirea drumurilor. Cestea nu pot fi însă achiziţionate, din cauza prevederilor actualului contract de deszăpezire
Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi se declară pregătiţi pentru venirea sezonului rece. „Noi avem încheiat un acord-cadru, încă de anul trecut, cu o asociere de firme care urmează să se ocupe de deszăpezirea drumurilor comunale”, a declarat Daniel Minciună, şeful direcţiei, în cursul acestei săptămâni, la întâlnirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. În cadrul întrevederii, Minciună nu a raportat la Prefectură decât insuficienţa parazăpezilor, pentru cei 1.035 de kilometri de drum fiind necesare mult mai multe panouri decât sunt prevăzute în acordul-cadru pe care DJADP îl are încheiat pe o perioadă de trei ani de zile. Pentru a soluţiona această problemă, prefectul Dan Cârlan a solicitat ca până la venirea iernii să se demareze proceduri de achiziţie pentru a creşte numărul parazăpezilor aflate în dotarea DJADP.
„Nu am fundament legal”
Potrivit directorului de la DJADP, răspunsul departamentului Achiziţii, din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, nu a fost unul favorabil în ceea ce priveşte subvenţionarea numărului de parazăpezi. „Dat fiind că avem încheiat un contract cadru pentru deszăpezirea drumurilor judeţene, care prevede deja achiziţionarea unui număr de 3.500 de metri liniari de astfel de panouri, pe perioada contractului, nu am fundamentul legal pentru a cheltui alţi bani”, a conchis Daniel Minciună, şeful DJADP Iaşi. Acordul-cadru de deszăpezire, în valoare de 6 milioane de lei, încheiat între direcţie şi asocierea de firme EkySam SRL şi Enviro SRL va expira până pe 31 decembrie 2016.
2.680 METRI
Aceasta este lungimea totală a drumurilor judeţene ce pot fi protejate de DJADP împotriva nămeţilor
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau