Muncă la negru în trei şcoli din Suceava
Dimensiune font:
Un profesor a predat cursuri fără a avea contract de muncă * unităţile de învăţământ acuzate că ar fi încălcat legislaţiei muncii sunt şcolile generale nr. 3 şi 4 şi Liceul cu Program Sportiv * profesorul mai este acuzat şi că ar fi primit o şpagă de 600 de euro la Bacalaureat
Victor Jucan este profesor de biologie şi la începutul anului şcolar a fost angajat ca suplinitor la Şcoala Generală nr. 3, Şcoala Generală nr. 4 şi Liceul cu Program Sportiv. La patru zile de la începutul anului şcolar a fost acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava de o presupusă infracţiune de trafic de influenţă şi timp de câteva zile a fost plasat în arest la domiciliu. Când această măsură a fost revocată a avut surpriza să constate că nu mai este primit la catedră. „Începând cu anul şcolar 2016 -2017, data de 12 septembrie, am fost numit profesor la Şcoala Gimnazială nr. 3, Şcoala Gimnazială nr 4 şi Liceul cu Program Sportiv. Am avut o catedră la Biologie. Având o problemă juridică, de pe data de 15 am fost în imposibilitatea de a mă prezenta la ore, fapt pe care l-am justificat prin depunerea unui certificat de grevă, prin e-mail, la secretariatul şcolilor. După rezolvarea problemelor juridice, am vrut să mă întorc la catedră. Timp de o săptămână am încercat la fiecare dintre cele trei şcoli să intru la ore. Din păcate nu mi s-a permis accesul la ore”, a spus Victor Jucan. Tânărul profesor a fost suplinit la catedră de un profesor pensionar.
Citeşte şi
„Noroc” de sărăcie!
Judeţele Moldovei au ajuns pe buzele guvernanţilor
A sesizat ITM
Victor Jucan a descoperit că în primele zile ale noului an şcolar a lucrat la negru pentru că niciuna dintre cele trei şcoli unde avea ore nu i-a întocmit contract de muncă. Bărbatul a sesizat inspecţia muncii. „O săptămână am încercat să rezolv amiabil şi nu am reuşit. Nu mi s-a dat un răspuns concret de ce nu sunt lăsat să intru la ore. De la începutul anului până acum nu mi s-a dat la semnat contractele de muncă. Pentru a intra la ore, contractele de muncă ar fi trebuit să fi fost deja semnate. Am făcut o sesizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi aştept să se ia măsurile aduse de”, a mai spus Jucan.
Contactat telefonic, directorul Liceului cu Program Sportiv, Ioan Radu, susţine că Victor Jucan a ţinut doar o oră de la începutul anului şcolar până în prezent. Radu recunoaşte că şcoala nu are contractul de muncă a tânărului profesor, dar asta s-ar fi întâmplat pentru că tocmai dascălul nu ar fi dus la timp actele necesare. Întrebat de ce refuză să-l angajeze acum pe profesorul de biologie, directorul susţine că are imaginea pătată după scandalul de corupţie în care a fost implicat.
Jucan spune că este nevinovat
Victor Jucan este anchetat de procurori pentru că ar fi luat o şpagă de 600 de euro de la o absolventă de clasa a XII-a ca să o ajute să treacă examenul de Bacalaureat. Tânăra a picat şi în loc să depună contestaţie a depus o plângere la procurori. Pe de altă parte, Victor Jucan susţine că ar fi nevinovat, lucru pe care spune că îl va demonstra în instanţă. „Îmi pare rău că mi s-a terfelit imaginea în presă. Îmi pare rău că am ajuns în această situaţie şi consider că nu ar fi trebuit să fie prezentată doar varianta denunţătoarei în acest caz, ci ar fi trebuit să se prezinte şi varianta mea, care este cea adevărată”, a mai spus profesorul.
Oana ŞLEMCO
10.000 de lei
Aceasta este amenda pe care o riscă şcolile unde Victor Jucan a muncit fără contract.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau